A gresi este omeneste, a starui in greseala ...

În Evul Mediu apusean se găsise o soluţie miraculoasă pentru mai toate bolile: luatul sângelui! Cu lanţeta şi ligheanul, orice bărbier sau felcer apărea cu multă competenţă în casele suferinzilor. Şi aplica soluţia miraculoasă: lua sânge. Uneori, prin rezistenţa organismului, în ciuda "tratamentului", omul se vindeca. De multe ori însă, lovit de boală, slăbit de pierderea de sânge, bolnavul dădea din rău în mai rău. Era, din nou, chemat felcerul sau bărbierul sau medicul. Soluţia? Să se mai ia nişte sânge! Mulţi au murit cu zile din pricina acestui tratament, acestui tip de gândire. Şi, cu adevărat, cine uită istoria, merită s-o repete!

De peste 200 (douăsute) de ani elitele politice şi sociale ale Românilor sunt înnebunite după tot ce e străin, dar mai ales după tot ce este "apusean" sau "occidental". Au bătut căile Apusului de mii şi milioane de ori. Au bătut, plecaţi, supuşi, plini de umilinţă şi speranţă, la porţie Marilor Puteri. Au cerut învăţătură, sprijin, îndrumare. S-au supus şi au luptat între Români împotriva a tot ceea ce le-a cerut o grupare sau alta - depinde pe mâna cui au încăput. Au luptat împotriva Ortodoxiei "retrograde", au luptat împotriva culturii naţionale, definită ca "superstiţie şi primitivism", au luptat împotriva sistemului imunitar al Neamului, care respingea, sărmanul, anormalele substanţe şi organisme străine ce îi erau vârâte pe gât. Şi au luptat pentru a-i face pe Români occidentali. Nu s-au gândit o clipă, în dorinţa lor de a-şi ridica poporul, că dacă fac aşa ceva transformându-l în esenţa lui, schimbându-i cultura, religia, ba chiar şi limba (prin "latinizare", "franţuzire" şamd), de fapt îşi distrug poporul. Fără ceea ce îl defineşte, nimeni nu mai este el însuşi.

Fără cultura sa adevărată, fără credinţa străbună, fără limba lui firească, un popor nu mai este el însuşi. Moare.
Desigur, din rămăşiţele lui se pot naşte alte popoare, ori se naşte alt popor. Dar el... nu mai există! Nu s-au gândit la asta elitele noastre politice şi sociale. Şi chiar dacă unii "nebuni", ca Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Calinic de la Cernica sau alţii asemenea le-au atras atenţia, au avut grijă să nu audă. Sau chiar să-i facă să tacă.

Dar măcar au primit ce au vrut?
Au făcut din Români un popor modern, dezvoltat, fericit?
Au făcut din România o ţară mare, înfloritoare, puternică?
Nu!
Nici vorbă.

An de an, eveniment după eveniment, secol de secol, au fost înşelaţi. Toate tratatele au fost încălcate, nici o promisiune nu a fost ţinută, nici un cuvânt nu a fost respectat. Îndoctrinaţi de şcolile apusene, o grămadă de vorbitori grăiesc despre "boala trădării la Români". Peste gard, de această dată, nu se uită. Dacă ar face-o, ar vedea de câte mii şi mii de ori ne-au trădat ruşii, austriecii, francezii, ungurii, sârbii, germanii, britanicii, bulgarii, grecii, cehoslovacii, suedezii, turcii, polonezii şi toţi cei cu care ne-am  aliat sau care s-au aliat cu noi. În războaie şi în timp de pace, în orice situaţie, Românii şi România au fost în permanenţă trădate de "vajnicii" aliaţi. Oricât de mult i-am ajutat, oricât de mult ne-am supus lor, mereu au trădat, şi-au călcat cuvântul, au vrut mai mult şi mai mult din ceea ce era al nostru. Păduri, petrol, sare, grâu, porci, blănuri, oi, miere, aur, ceară, fier, piatră, oameni, tot ceea ce s-a putut scoate de aici s-a scos şi s-a dus. La "prieteni" şi "aliaţi".

Ce s-a câştigat?

Spre sfârşitul sec. XVIII Românii erau majoritari în Balcani. Dacă nu aveau majoritatea absolută, oricum o aveau pe cea relativă. La nord de Dunăre, de la Bug la Tisa şi până la izvoarele Uhului şi Nistrului Românii aveau, absolut sigur, majoritatea absolută. În Ungaria ungurii erau, în aceeaşi vreme, cam 30%. În Rusia acelor vremi ruşii erau cam tot atât, dacă nu mai puţin. În America de Nord europenii nu erau nici 10%. Proporţii similare cu Românii aveau francezii în Franţa sau germanii în Germania. Bulgarii erau o populaţie măruntă, împrăştiată printre Românii sud-dunăreni, alături de alţii asemenea, ca găgăuzii sau tătarii din Balcani. Sârbii aveau majoritatea între Morava şi Drina, în Cosovo şi câteva ţinuturi din Bosnia şi Herţegovina, unde asimilaseră (prin Biserica lor), vechii locuitori Români. Grecii erau o minoritate în Grecia de astăzi (cca. 10%), dar aveau zone mai întinse în Asia Mică, în pământuri sărace şi stăpânite de urgia turcească.

Ce au câştigat Românii prin politica elitelor lor?

Românii din sudul Dunării au fost asimilaţi în proporţii de 80 până la 100%. Nici un stat sudic nu le acordă drepturi, iar cele obţinute uneori, pentru scurtă vreme, erau mai mult decât jalnice. Românii din ţinuturi cu peste 80% populaţie românească (Timoc, Pind, Moscopole, Valona etc) nu au ajuns niciodată să-şi poată întemeia propiul stat, ori măcar o autonomie relativă. Dimpotrivă, au fost loviţi şi perescutaţi permanent. Iar minunatele elite politice şi sociale din România nu au fost în stare să-i ajute, căci nu le-au permis "aliaţii" şi "prietenii". Românii din Vozia (Transnistria), din Zaporojia, din Crimea, din Caucaz, nu au fost ajutaţi niciodată. Doar în 1940-1944 s-au încercat nişte soluţii ruşinoase, nevrednice de un popor care se respectă: aducerea în masă în România de la vetrele străbune din răsărit. În Ungaria erau la 1921 cel puţin 600.000 de Români, conform cu statisticile aliaţilor şi datele demografice de la începutul secolului. Câţi sunt astăzi? 6.000? Valahii din Moravia nici astăzi nu au voie să-şi cunoască originea românească. Istroromânii au fost aproape complet distruşi.
În acelaşi timp, neînsemnata minoritate bulgărească a ajuns un stat. Un stat care, deşi mai mic decât România, e mai respectat decât aceasta. Pentru că elitele de acolo se respectă mai mult pe ele însele, şi îşi pupă superiorii străini mult mai sus decât elitele "româneşti": cel mult pe mână! Ungaria, mult mai largă decât ar fi permis democraţia, nu încetează a avea speranţe reale la hotare mult mai largi. Cel puţin teritoriile româneşti îi sunt oferite aproape pe tavă de politicienii României. Doar prostimea, poporul ăsta "superstiţios", "murdar" şi "retrograd" a oprit până acum distrugerea României creată în 1916-1919 cu peste un milion de jertfe. Serbia, a luat aproape tot Timocul, un teritoriu în 1815 99% românesc, dar şi multe, multe alte teritorii. Chiar şi acum, după toate nenorocirile din ultimele decenii, contează mai mult decât România. Cehii erau în Cehia de astăzi cât Românii în Balcanii din sec. XVIII. Ei au ţara lor, ba chiar au făcut şi epurare etnică şi nici nu se gândesc să accepte a face vreo reparaţie a acestui act. Românii din Balcani, care au luptat pentru libertatea tuturor popoarelor de aici, care nu ştiu ce înseamnă a face epurare etnică decât prin ceea ce li s-a făcut de către alţii, nu au nici un drept.

Să mai continuăm?  Rezumat: am fost trădaţi de toţi aliaţii. Pe câţi i-am pedepsit pentru trădare? Pe nici unul. Fiind trădaţi, a trebuit să facem ceva pentru a supravieţui. Am fost acuzaţi de încălcarea tratatelor sau înţelegerilor tocmai de cei care ne trădaseră. Ce-au făcut elitele noastre? "Apusul e deştept, ştie mai bine!" Şi am plătit oalele sparte de alţii. Ni s-au băgat pe gât legi străine, principii străine, limbi străine, culturi străine, tot de nu e românesc. Ce am câştigat? Generaţie de sacrificiu după generaţie de sacrificiu!

Care este soluţia propusă astăzi de elitele noastre pentru problemele pe care le are România?

Întoarcerea la Dumnezeu?
Întoarcerea la cultura naţională?
Sprijinirea şi înălţarea valorilor proprii?
Nu.
Integrarea în UE.

În Evul Mediu apusean se găsise o soluţie miraculoasă pentru mai toate bolile: luatul sângelui! Cu lanţeta şi ligheanul, orice bărbier sau felcer apărea cu multă competenţă în casele suferinzilor. Şi aplica soluţia miraculoasă: lua sânge. Uneori, prin rezistenţa organismului, în ciuda "tratamentului", omul se vindeca. De multe ori însă, lovit de boală, slăbit de pierderea de sânge, bolnavul dădea din rău în mai rău. Era, din nou, chemat felcerul sau bărbierul sau medicul. Soluţia? Să se mai ia nişte sânge! Mulţi au murit cu zile din pricina acestui tratament, acestui tip de gândire. Şi, cu adevărat, cine uită istoria, merită s-o repete!

Autor: Preot Mihai-Andrei Aldea