Puteti descarca AICI, in format pdf, memoriul inaintat ierarhiei grecesti de catre Arhim. Sarandis Sarandos.
Memoriul contine o serie intreaga de informatii si sinteze extrem de interesante si utile pentru cei care doresc sa inteleaga mecanismele si logica ce sta in spatele noilor guvernari electronice. Aceste noi forme de totalitarism stau sa-si intre in drepturi atat in Europa cat si pretutindeni in lume, indiferent de continent, religie sau mostenire culturala, termenele de finalizare pentru implementarea lor fiind suspect de bine sincronizate in ansamblul unor societati care, teoretic, nu ar trebui sa aibe prea multe lucruri in comun.
Atat statele Uniunii Europene si ale SUA cat si tari ca India, China, Iran, Rusia sau Brazilia au ca termen de implementare a cartilor de indetitate electronice cel mult sfarsitul anului 2012.
Asadar, problemele dezbatute in acest document ne privesc si pe noi intr-un mod cat se poate de real si de concret. Cardul electronic de sanatate ne bate la usa, urmand a fi implementat in Romania pana la sfarsitul anului 2011. De asemenea, si cardul electronic de indetitate, insotit de asa-zisa semnatura electronica, fara de care niciun cetatean roman nu-si va mai putea plati impozitele si darile catre stat, nemaiputandu-si exercita in acest mod dreptul legal si constitutional de a beneficia de o serie intreaga de servicii (medicale, de educatie, etc.).
In acest context, pe langa problemele teologice care apar in discutie, poarta abuzurilor sociale si politice va deveni larg deschisa pentru oricine va avea suficienta putere si va dori sa profite de ea. In memoriu se vorbeste, de exemplu, despre faptul ca cetatenilor greci care nu poseda card de sanatate le este interzis accesul la serviciile medicale gratuite, fapt ce reprezinta un evident abuz atata vreme cat respectivii au fost o viata intreaga contribuabili la bugetul asigurarilor sociale. Si lista poate continua ...
Un veritabil si ingrijorator semnal de alarma !
P.S: Demna de remarcat este si lista preotilor greci care au contribuit (la lumina zilei) pentru elaborarea si imbunatatirea acestui material. Un lucru care ar trebui sa ne dea putin de gandit.
Înlocuitorul Cardinalului Walter Kasper, "episcopul” de Basel, Elveţia, Kurt Koch, care a fost promovat ca "Arhiepiscop”, divinizează Ecumenismul şi toate hotărârile Conciliului II Vatican, în cadrul căruia s-a proclamat (1964-1965) că, purtând stindardul Ecumenismului şi al diplomaţiei "dragostei”, se va înainta către marea încercare de Unire a "Bisericilor”, fără ca Papismul să renunţe însă la ereziile Filioque, infailibilitatea Papei (zeu pământesc) şi primatul. Luarea de poziţie a lui Kurt Koch în această chestiune importantă a Vaticanului se face într-o perioadă în care ierarhii ortodocşi, dar şi Patriarhul Ecumenic, caracterizează Vaticanul ca Biserică soră faţă de care a existat o oarecare dezbinare. Ei nu vorbesc de erezie, ci de Biserică canonică, în timp ce Părinţii Bisericii vorbesc de erezie. Se întâmplă însă ca aceste opinii să fie făcute publice de către Ierarhi ai Bisericii Greceşti care participă la dialogul dintre Ortodocşi şi Papistaşi. Nu vorbim de Mitropolitul Pergamului care nu are turmă, are un rol principal în dialogurile cu eterodocşii şi care reprezintă "bucuria” Ecumeniştilor şi Papiştilor la dialoguri, ci despre Ierarhi ai Bisericii Greciei.
Poporul credincios a dovedit atât prin atitudinea lui, cât şi prin calda îmbrăţişare a "Mărturisirii de credinţă” că nu se încrede în reprezentanţii Ortodoxiei la dialoguri. Poporul credincios este cu mult mai neliniştit acum datorită numirii lui Kurt Koch în poziţia de responsabil cu unirea "bisericilor” la Vatican. Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei este dator să ia aminte la neliniştea poporului credincios şi să dovedească în practică prin fapte şi decizii care vor linişti poporul şi clerul cinstit. Sfântul Sinod al Ierarhiei este dator, în vederea iminentului dialog teologic despre primatul Papei, dar şi, în general, în vederea dialogurilor teologice cu papistaşii, să lămurească cadrul dialogului şi să stabilească "linia roşie” de demarcaţie a acestuia. Nu este posibil ca Ierarhii Bisericii Greciei să improvizeze în cadrul dialogurilor sau să se identifice cu poziţiile reprezentanţilor Fanarului, care poziţii stârnesc reacţii de respingere din partea ierarhilor, clericilor, ieromonahilor, teologilor şi laicilor membri ai Bisericii. Amintim că lămurirea în Sinod a cadrului de desfăşurare a dialogului a fost cerută de către Mitropoliţi încă de când vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Atenei Hristodul a respins decizia Ierarhiei şi a plecat în vizită la Vatican doar prin decizia Sinodului Permanent, cu şase luni înainte de declanşarea bolii sale.
Sfântul Sinod al Bisericii este dator, de asemenea, să înlocuiască actuala reprezentanţă a Bisericii Greciei din cadrul dialogurilor teologice, pentru că unii membrii ai ei au înşelat încrederea poporului credincios, dar şi a Ierarhilor. Date fiind acestea, persoanele respective nu pot să reprezinte Biserica. Aceste înalte feţe de Mitropoliţi, prin poziţiile şi declaraţiile lor, pot mulţumi Fanarul sau pe Papistaşi, dar provoacă opoziţia Ierarhilor, clericilor şi membrilor laici ai Bisericii. Pot avea cele mai bune intenţii şi poate că a fost înţeles greşit modul în care răspund la diferite chestiuni bisericeşti. Au înşelat însă încrederea clerului şi a poporului şi trebuie să fie înlocuiţi cu alţi membrii ai Ierarhiei care să aibă o puternică conştiinţă ortodoxă (chiar dacă nu vorbesc public despre aceste chestiuni), să aibă Credinţa întreagă, să cunoască strategiile, vicleniile şi erezia Papistaşilor, să îi cinstească pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, respectând şi aplicând moştenirea sacră faţă de creştinii aflaţi în înşelare şi să aibă o profundă cunoaştere teologică asupra schismei şi papistaşilor.
Ca reprezentanţi în dialogurile teologice (în opinia noastră, aceste dialoguri nu ar trebui să aibă loc, de vreme ce papistaşii rămân nepocăiţi în erezie şi neclintiţi pe poziţiile lor) nu trebuie să participe Ierarhi Ortodocşi care în problemele pan-ereziei Ecumenismului sunt stegarii noului responsabil cu unitatea "bisericilor” al Vaticanului. Când în cadrul comisiei mixte a dialogului teologic Papişti şi Ortodocşi se întrec să dovedească cine este "mai catolic decât Papa şi decât Conciliul II Vatican”, e de la sine înţeles că rezultatele vor fi în defavoarea Ortodoxiei. Când noul responsabil cu unirea "Bisericilor” la Vatican se adresează cu o "călduroasă salutare de luptă” reprezentanţei grec-ortodoxe a dialogului şi vorbeşte foarte linguşitor despre conştiinţa ecumenistă a unor distinşi membrii ai acesteia, zdruncinarea încrederii faţă de reprezentanţa Ortodoxă se măreşte şi se întăreşte convingerea că ni se trădează credinţa.
Membrii reprezentanţei Ortodoxe au primit cuvântul linguşitor al "excelenţei sale, al arhiepiscopului” Vaticanului şi nu i-au replicat. După cum nici nu au comentat unul dintre interviurile "excelenţei sale”, potrivit căruia "capul” adevărat al Ecumenismului este Hristos, când ştim cu toţii că Hristos este capul Bisericii Ecumenice şi în nici un caz capul Pan-ereziei Ecumenismului (vezi în pagina 8 respectivul interviu[2]). Prin aceasta chemăm Sfântul Sinod al Ierarhiei la trezire, urgentare şi la trasarea unei strategii în relaţia cu Vaticanul.
G. Zervos
Ὀρθόδοξος Τύπος, 23 iulie 2010, pp. 1, 8. Traducere Tatiana Petrache
[1] Titlul complet al funcţiei este Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine (n.tr.).
[2] Ὀρθόδοξος Τύπος, 23 iulie 2010, p. 8.
Comunităţile de români din Italia, numărând aproape un milion şi jumătate de persoane, sunt o parte însemnată a poporului român care s-a mutat în altă ţară… Lucru fără precedent în istorie, care depăşeşte cu mult valul emigraţionist de la începutul secolului al XX-lea, din Transilvania şi Bucovina, fenomenul plecării la muncă în Europa a pus România pe harta forţei de muncă ieftine şi umile, românii fiind văzuţi deseori ca europeni de mâna a doua sau a treia. Cu toate acestea, cel puţin românii din Italia refuză să se întoarcă acasă, şi-au găsit slujbe, şi-au întemeiat familii ori şi-au adus cu ei familiile din ţară. O nouă… geometrie socială ia naştere sub ochii noştri, în miezul Europei Unite. Verii italieni, la rândul lor, ştiu că, la nevoie, au deja o a doua patrie, România. şi sunt mulţi cei care vin şi se stabilesc la noi. Interferenţele sunt multiple şi complicate, ca viaţa însăşi. Mentalităţile sunt diferite, relaţiile de familie şi de afaceri, educaţia, credinţa, tradiţiile culturale şi obiceiurile culinare sunt şi ele particularizate de istorii separate. Într-un serial de scrisori trimise redacţiei, compatrioata noastră Oriana Stan din Veneţia face un portret colectiv al italienilor şi al românilor, aşa cum se văd unii pe alţii, fără prejudecăţi.
[...]
De ce am plecat din România?
Cauza pentru care am plecat din ţară este lipsa totală de speranţe. Aveam 29 de ani, un salariu mai mult decât umilitor, simţeam că mă scufund într-o mizerie umană şi materială fără precedent, mă simţeam sufocată de mentalităţile şi sărăcia în care se adânceau (şi continuă s-o facă) toţi. Eu nu văd sărăcia ca pe un lucru normal. Exista în mine o mică speranţă că în altă ţară nu poate fi atât de greu ca la noi. Într-o zi, am renunţat să mai plătesc taxele către statul român şi am decis să plec. Nu am avut posibilităţi materiale pentru a ajunge în Canada sau ţările scandinave, singurele ţări (în viziunea mea) în care viitorul este deja prezent. Cum am obţinut cetăţenia italiană este un subiect strict personal, pentru nimic în lume ilegal, dimpotrivă... Fără cetăţenia italiană, înainte de 2007, nu aş fi reuşit să deţin un loc de muncă potrivit pregătirii mele, nu aş fi avut acces la concursurile în administraţia publică italiană (valabile doar pentru Comunitatea Europeană), ar fi trebuit să accept umilinţele la care erau supuşi toţi extracomunitarii (acest cuvânt se pronunţă cu un fel de scârbă de către cetăţenii italieni - ei folosesc acest cuvânt pentru a delimita condiţia umană, cei bogaţi de cei săraci…).
[...]
Ţara mediocrilor
Marea mea dramă este că m-am refugiat în ţara mediocrilor. Nu pot să-mi iert faptul că n-am avut posibilităţi materiale pentru a ajunge într-o ţară cu adevărat civilizată, cum ar fi, de exemplu, ţările Peninsulei Scandinave. Deţin de nouă ani exclusiv documente de identitate italiene, şi nu mai vreau să plec în altă parte. Am semnat aici un contract, am de plătit rate pentru 4 pereţi până la vârsta de 65 de ani, trăiesc, aşa cum am menţionat deja, într-o ţară de mediocri (creierele italiene sunt deja cumpărate de alte state), plătesc cele mai aberante taxe din UE (pentru a întreţine maşinile albastre ale protocolului de stat italian, care cheltuie de 4 ori mai mult decât Alteţa Regală de la Buckingham Palace, numai Berlusconi având cel puţin 10 bodyguarzi). Plătesc taxe uriaşe pentru a întreţine senatori aleşi pe viaţă, cu 20.000 de euro pe lună salariu, nişte sclerotici de 90 de ani, vânduţi mafiei şi masoneriei. Contractul asistentelor medicale din Italia prevede, din 2005, o obligaţie - nici o asistentă medicală nu poate profesa în orele libere, nu poate avea nici o altă sursă de câştig în afara salariului. Dar salariul unei asistente medicale (cu cod deontologic de 50 de obligaţii civile şi penale) este similar cu al unui muncitor necalificat! Acesta este cadrul legislativ în care eşti obligat să munceşti. De aceea au 40.000 de locuri vacante în acest domeniu, mâna de lucru provenind din ţările ex-comuniste, ţări inferioare după părerea lor (în timp ce ei înşişi lustruiesc cizmele soldaţilor americani).
Mai mult de jumătate dintre copiii italieni nu beneficiază de afecţiune
Am să încerc să vă descriu în mod obiectiv societatea italiană, cea din Nord, deoarece în Centru şi Sud lucrurile sunt mult mai diverse. Există şi mame care îşi ucid propriii copii (în fiecare lună apare un nou caz). De ce o fac? Motivele nu sunt niciodată explicate, dar, după mine, există o realitate clară: unele tinere, după terminarea a 10 clase, au două căi: urmează mai departe o şcoală sau intră în câmpul muncii. Şi, cum n-au nici un chef să urmeze vreuna dintre aceste două căi, o aleg pe cea mai simplă (după părerea lor) - trec din casa tatălui în casa soţului. Cum? Rămânând gravide (aici, bărbatul este deosebit de fericit să aibă copii). După cele nouă luni, în care tânăra este felicitată de rude şi prieteni, odată cu venirea pe lume a micuţului, rudele şi prietenii se volatilizează efectiv, inventând fiecare probleme personale. De obicei, aceste tinere mame se găsesc în faţa unei situaţii mai mult decât jenante: în braţe cu o creatură nedorită şi părăsită de propriii părinţi (care găsesc de cuviinţă că excursiile organizate în diferite părţi ale Europei sunt mult mai interesante). Aceste căsătorii durează maxim 5 ani, în faţa judecătorului femeia este partea slabă a familiei, astfel rămâne cu o casă în care nu a investit absolut nimic şi cu o pensie alimentară consistentă (atât pentru ea, cât şi pentru copil). Din 1974 a apărut şi legea divorţului în Italia (a fost nevoie de un referendum naţional, deoarece Vaticanul împiedica acest lucru). Deci, pentru o femeie, cel mai bun motiv de a sta acasă îl reprezintă creşterea şi educarea fiilor. Din păcate, mai mult de jumătate dintre ei nu beneficiază de afecţiune, nu mai vorbesc de educaţie (consecinţele asupra viitorului lor sunt lesne de înţeles). Atunci când se scrie în ziare că 15% dintre tinerii italieni sunt xenofobi, trebuie să luaţi în calcul că procentajul este mult mai mare: în jur de 50%...
Bărbaţii italieni
Graţie legilor de protecţie a femeii, în urma unui divorţ, bărbatul italian se vede aruncat în stradă (din casa lui, cumpărată cu sacrificii de părinţi sau bunici), chiar dacă a fost unicul care a muncit şi a investit în familie. Cu o valiză şi ultimele economii salvate din ghearele soţiei, aterizează în România (unde nu întâlneşte xenofobie şi ostilitate), reuşind să-şi multiplice economiile printr-o bună afacere, măcar acolo unde lipsa legilor clare le permite acest lucru (nu sunt obligaţi să declare cât câştigă în România, doar dacă există un detectiv privat pe urmele lor). Practic, 90% dintre bărbaţii italieni trecuţi de 50 de ani sunt daţi afară din casă (pentru simplul fapt că nu au o prestaţie sexuală satisfăcătoare, din cauza stresului). Ei au fii şi fiice de 25 de ani, studenţi, care nu au afecţiune pentru propriul tată - important este să primească cei o mie de euro pe lună de cheltuială, în rest nu îi interesează nimic. Aceasta este realitatea în care ar trebui să se integreze cei care vin de pe plaiurile mioritice. [...]
Bunicii nici nu vor să audă de existenţa nepoţilor
Instinctiv, am încercat să fiu acceptată de italieni. Situaţia mea nu poate fi încadrată într-un eşantion precis, deoarece nu am fost servitoare nici măcar o zi în casa unui italian. Am cunoscut un tânăr de exact aceeaşi vârstă cu mine, care trecuse cu opt luni înainte printr-o situaţie dificilă: a fost abandonat de soţie (care era cu 5 ani mai tânără), cu un bilet pe masă şi doi copii într-un pătuţ, fugind cu un bărbat divorţat, având şi el doi copii, cu 15 ani mai vârstnic şi 15 centimetri mai puţin decât ea în înălţime. Acest tânăr s-a trezit singur cu aceşti doi copii (un băiat de 4 ani şi o fetiţă de doi ani), drama fiind şi mai mare prin faptul că părinţii săi, două persoane fără probleme de sănătate, în vârstă de 60 de ani, nu doreau să aibă grijă de propriii nepoţi. Una din realităţile dure ale societăţii italiene din Nord este aceasta: bunicii nici nu vor să audă de existenţa nepoţilor (vă asigur că, dacă stau două-trei ore pe săptămână cu nepoţii, se simt deja obosiţi şi reproşează propriilor fii acest lucru). Încearcă să evite responsabilităţi, cu alte cuvinte, a devenit o ruşine să-şi îngrijească propriii nepoţi (deoarece nu vor ca prietenii să râdă de ei). După aceea, când îmbătrânesc cu adevărat şi nu se mai pot ridica din pat, cer ajutorul necondiţionat al fiilor şi nepoţilor, primind exact ceea ce au dat, adică nimic. Vă rog să mă credeţi că ceea ce scriu este purul adevăr; pentru noi, lucruri de neconceput, în nordul Italiei, lucruri normale... Un alt aspect, deloc de neglijat, este faptul că, încercând să cresc aceşti doi copii, m-am trezit marginalizată de persoanele pe care le cunoşteam, dându-mi seama că în societatea italiană este o mare ruşine să îngrijeşti copii care nu sunt ai tăi. Foarte puţine persoane au continuat să mă respecte, deoarece vedeau un salt calitativ major al copiilor (m-am aflat, la început, în faţa a doi prunci practic sălbatici, deoarece resimţeau lipsa de afecţiune a bunicilor şi a mamei naturale). După două luni, aceşti copii mă chemau "mama", singura persoană care era fericită fiind tatăl lor. Mentalităţile italienilor sunt cele de acum 200 de ani din Bărăganul României, nu reuşesc să înţeleg cum pot fi atât de înapoiaţi spiritual, în timp ce locuiesc în vile (nu au case). [...]
Doici din Est, doamne din Vest...
Dacă eşti o doică ce vine din fostul bloc comunist, va trebui să învingi mentalităţi dure: eşti considerată o subspecie umană, singurul lucru pe care îl poţi face este să faci curăţenie în casele lor, să îndepărtezi solitudinea bătrânilor, să fii baby-sitter (sau toate aceste trei îndeletniciri la un loc, cu un singur salariu sau mai bine "la negru"). Am avut ocazia să lucrez în colective formate din 80% femei. Atunci când vorbesc între ele de accesorii, haine, încălţăminte, noutăţi pe plan local, au grijă să nu fii lângă ele, nu am reuşit încă să aflu motivul pentru care se comportă aşa, dar acelaşi lucru au observat şi doamnele de alte naţionalităţi din Est. Dacă nu eşti estică şi eşti occidentală, atunci situaţia se schimbă radical: sunt deschise, joviale, interesate de modul de viaţă al celorlalte.
Ţiganii fac şi aici ceea ce sunt obişnuiţi să facă în România
Ţiganii? Un capitol mereu deschis. Ceea ce sunt obişnuiţi să facă în România fac şi aici. Sunt extrem de bine informaţi despre consecinţele legale ale faptelor pe care le săvârşesc, deoarece au avocaţi romi în toate organizaţiile internaţionale; chiar dacă sunt analfabeţi, cunosc căile de a se salva. Am fost informată de grăniceri români că, la nivelul frontierelor dintre state, ţiganii se bucură de protecţie - există se pare legi internaţionale care-i protejează (nu sunt controlaţi în maşini, actele autovehiculelor nu sunt cerute de autorităţi). Italienii confundă destul de uşor terminologia rom cu români, jurnaliştii italieni fiind plătiţi (am citit acum câteva luni, într-o revistă italiană, dezvăluirea unui jurnalist care recunoştea compensaţii în bani în schimbul denigrării emigraţiei româneşti în Italia - un jurnalist care are un împrumut bancar de 800 de euro pe lună, doi copii de întreţinut şi soţia care inventează orice pentru a nu-şi găsi un loc de muncă - ce poate face în această situaţie? Coboară în infernul compromisurilor pentru a-şi stabiliza infernul casnic). Ţiganii italieni sunt educaţi, chiar sfioşi, cuminţi aş putea spune, aproximativ 300.000 la o populaţie de 58 de milioane. Nu s-au născut în exces. Eu nu am nici o poziţie în comunitatea românească de aici, aşa că nu am nimic de pierdut. Singurul loc unde pot întâlni conaţionali este incinta bisericii ortodoxe române din Trieste - maximum 25 de persoane din 3.000 declarate oficial.
Familia, Vaticanul, mănăstirea ortodoxă
La familiile italiene "unite"… De fapt, familiile din centru sunt mai unite, cei din sud primesc o educaţie arabă, nu există respect pentru femeie, sunt apropriaţi ca ideologie de ţigani - o fiică în familie nu prea este dorită, cea de-a doua devine un blestem ceresc. Italia este o ţară formată din multe regiuni autonome (cum doresc să facă ungurii la noi, pentru a le alipi apoi Ungariei) şi două state: Vaticanul şi Republica San Marino. Vaticanul funcţionează ca o dictatură comunistă - preoţii care au o părere personală, diferită de cea dictată de Papă, sunt marginalizaţi sau chiar excluşi. Toţi ştiu în sinea lor că credinţa ortodoxă este cea adevărată. Am avut ocazia să vorbesc cu mulţi preoţi catolici. Până acum 20 de ani, italienii nu aveau voie să deţină în casă o Biblie, trebuiau doar să asculte cuvântul preotului în biserică. Ştiţi câte măreţe catedrale sunt practic goale, chiar şi duminica? Vă semnalez un fapt important: am avut ocazia să asist în 2001 (când încă nu existau preoţi români pe aici) la o slujbă de Înviere în provincia Veneto, slujbă ortodoxă într-o mănăstire ortodoxă italiană (caz rar). Am aflat istoria acelor locuri care se găsesc la poalele pre-Alpilor - practic, acum circa 200 de ani, locuitorii s-au răzvrătit împotriva birurilor impuse de Vatican, deoarece erau destul de săraci, trăiau din vânzarea vinului, fructelor, legumelor sau fasolei. Într-un an deosebit de secetos, producţia a fost distrusă de grindină, dar birul trebuia plătit. Cum nu reuşeau nici să divorţeze, nici să-şi plătească taxele, s-au răsculat împotriva dogmelor catolice, construind această mănăstire deosebit de frumoasă, slujba ţinându-se în latină, italiană, română şi greacă.
Dragi români, încetaţi de a descrie cu lux de amănunte aspectele negative ale României din care aţi plecat: italienilor nu le pasă de noi
Dragi români! Încetaţi de a descrie cu lux de amănunte lipsurile, corupţia, aspectele negative ale României din care aţi plecat. Nu este cazul de a povesti, odată ajunşi în Italia, cum sunteţi trataţi în spitale, în magazine, despre lipsa colaborării cu instituţiile statului, despre umilirile la care sunteţi expuşi în fiecare zi, pentru simplul fapt că acestor italieni nu le pasă de noi. Suntem în Italia doar pentru a munci, a presta servicii pe care alţii refuză să le îndeplinească. Aţi ajuns în Italia pentru a salva ceea ce a rămas din demnitatea voastră umană, lăsând acasă copii, bătrâni. Este chiar atât de dificil de înţeles că toleranţa şi compasiunea sunt calităţi total absente printre "fraţii" italieni, micile excepţii confirmând regula? Înainte de a vă mărturisi frustrările, încercaţi să fiţi siguri că aveţi în faţa voastră persoana capabilă de a înţelege drama de zi cu zi a unui român. Din păcate, nu aveţi cum să cunoaşteţi esenţa poporului italian, cum gândesc, cum reacţionează aceşti oameni - depinde enorm zona de unde provine fiecare persoană. Este nevoie de o experienţă de mulţi ani pentru o imagine clară despre ceea ce înseamnă mentalitatea celor care ne acceptă printre ei. Singurii care vă pot înţelege sunt vârstnicii care au fost martorii lipsurilor din cel de Al Doilea Război Mondial şi foametei care a urmat (bătrâni care acum au 80-90 de ani, o parte dintre ei suferă de demenţă senilă, alţii sunt doborâţi de patologii grave). Nu confundaţi faptul că o familie italiană are nevoie de voi pe post de "badante", "colf" sau "baby-sitter", cu ospitalitatea sau bunătatea umană. Nu trebuie să credeţi că munca de "om bun la de toate" în casa unui italian vă dă dreptul de a face parte din acea familie. [...]
Oriana Stan, Veneţia
Articolul complet il puteti citi aici: Cotidianul.ro
Romania azi nu mai exista decat cu numele, si nu numai Romania, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlata de ele insele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Romanie libera pentru ca guvernul Romaniei este condus de marile puteri care stau ascunse in spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internationale. Democratia nu exista in realitate, ea este numai in aparenta si ne da noua impresia ca suntem liberi. A ramas doar o rezistenta formala a natiunilor, astfel incat sa le mai poti numi Romania, Bulgaria, Serbia. Realitatea este doar in mainile comitetului central care dirijeaza toata viata popoarelor. Este o evidenta inabusire a vointei popoarelor si o tendinta evidenta de amestecare a neamurilor, ca oamenii sa nu isi mai recunoasca mai intai identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creatie a lui Dumnezeu. Nu vedeti experimentele americanilor, ca iau un grup de copii dintr-o tara si ii pun sa invete in alta tara, ca sa amestece culturile si obiceiurile natale? Pe ei nu ii intereseaza pacea si bunastarea popoarelor, asta e numai o teorie goala pentru prostimea asta a lumii. Natiunile, la ora actuala, sunt descompuse.
Si cei care nu cred in aceasta falsitate a pacii lor cum sa se opuna?
Nu ai cum te opune. Daca te revolti si iesi in strada impotriva lor, tot jocul lor il faci. Majoritatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grija ei sa isi infiltreze oamenii lor ca sa le deturneze rostul. Si nici nu stim de fapt impotriva cui ne razvratim si protestam. Noi avem impresia ca Europa are un sistem democratic la baza, dar Europa este tot sovietizata, o Europa sovietica. Este acelasi mare lagar sovietic al Moscovei decat cu alta sapca, iar dincolo, in Occident, avem de-a face cu lagarul capitalismului. In aparenta, intre rusi si americani pare a fi o diferenta politica si economica, dar in spatele lor este un singur stapan, care atunci cand isi va desavarsi puterea asupra tuturor statelor, se va incorona drept conducatorul lumii si nu va fi altul decat marele antihrist. Aceasta putere dirijeaza si controleaza totul pana la pretul unei paini, totul e controlat. De aceea si vor sa puna aceste cipuri electronice, ca sa te controleze si pe tine, nu numai painea pe care o mananci.
Am citit ca unele state europene se opun implementarii cipurilor in actele de identitate. Credeti ca atunci cand tara aceasta va imbratisa toate principiile sistemului antihristic, pentru ca practic noi suntem o tara usor de manevrat, neinsemnata economic, – credeti ca e bine sa fugim in alta cetate care sa ne dea posibilitatea sa alegem legea lui Dumnezeu?
Dar unde sa fugi? Este si asta o alta inselatorie de a lor, de a se opune chipurile actelor biometrice, dar pana la urma tot le vor introduce. Sa nu cumva sa fugi de aici de urs si sa dai dincolo de mama ursului. Fac si ei asa, un fel de propaganda ca sa apara ca sunt in viata politica altceva decat sunt de fapt. La ora actuala nu trebuie sa ne mai incredem in niciun sistem politic sau economic. Nu, sa nu ne facem iluzii desarte. Unde sa te duci? Ca tot lagar e peste tot, doar ca pare ca e mai bun, dar e aceeasi amaraciune.
Vedeti aproape un eventual razboi?
Este posibil, dupa cum se deruleaza evenimentele. Si, pe de alta parte, este aproape si sfarsitul acesta al lumii si trebuie sa se implineasca toate prorociile Apocalipsei. De aceea ei cumva se si grabesc si vor sa diminueze numarul acesta al consumatorilor, ca sa ii poata stapani mai usor. Vor veni vremuri grele – nu ai sa poti sa mai iei un medicament, o bucata de paine, si comunicarea si intrajutorarea dintre noi va fi cu anevoie de facut. Se va face, si asta deja s-a inceput, uciderea omului la nivel oficial, prin otravurile care ni le introduc in mancare, prin otravurile ce ni le introduc in aerul ce-l respiram, prin otravurile din vaccinuri – toate se fac la nivel oficial. Iar noi le luam pe toate de bune, pentru ca asa spune ziarul ori televiziunea. Omul a ajuns un sclav, un rob, dar cu mult sub conditia sclavului de altadata. Pentru ca sclavul inainte stia cui se supune, dar omul de azi a devenit un rob care nu isi cunoaste stapanii. El nici macar nu stie ca este rob.
Deci aceasta criza economica considerati ca trebuie rabdata asa sau sa cautam alte solutii economice si politice? Cum ne putem opune?
Grevele nu au nicio valoare, ele fac parte din planul lor. Romanul de altfel e foarte puturos, s-a invatat cu comoditatea si nu suporta sa munceasca ceva. Au gradini la tara cu pomi fructiferi si nici ca se duc sa ingrijeasca gradina sau sa adune prunele. Ei vor ceva confortabil; de pilda aici la noi, in zona, abia gasesti un instalator sa iti repare chiuveta sau pe cineva sa iti varuiasca sau sa iti tencuiasca in casa. Ne-am invatat boieri. Eu cred ca aceasta criza este si din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca ne indeamna la o viata mai austera, la o seriozitate in viata noastra crestina de zi cu zi, la lacrima si pocainta. Sa multumim lui Dumnezeu ca nu ne-a pedepsit mai rau pentru cat am fi meritat. Poate ca va mai trezi pe unii criza asta. Prea multa necredinta si prea multa faradelege este pe pamant. De aceea, daca vom avea constiinta pacatoseniei noastre, ne vom asuma si criza in care traim. Mai bine sa ne rugam ca Sf. Siluan pentru intreaga omenire decat sa protestam. Pentru legea lui Dumnezeu nu stim sa protestam, dar pentru marirea salariilor da. Cand marsaluiesc homosexualii, cand ni se pun cipuri, cand ni se omoara copiii prin vaccinuri, nu protesteaza nimeni, sau foarte putini. Iata ca avem posibilitatea sa revenim la asceza crestinismului de altadata.
Pentru noi, crestinii, este o binefacere aceasta saracie, pentru ca ne invata sa fim mai cu stapanire de sine, mai grijulii si mai cu frica de Dumnezeu. Nu vedeti ca popoarele mai emancipate, care au toate la indemana, nu mai cred in Dumnezeu? Primul act pe care il fac, atunci cand se simt in bunastare, este sa uite de Dumnezeu. Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de altadata? Dar sa crezi ca un sistem politic sau economic te mai poate izbavi, este o mare inselare, pentru ca societatea este alterata ca si conducatorii lumii pana in adancurile fiintei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solutie decat rugaciunea.
Si cum sa ne rugam? In spital, la Cluj, imi spuneati ca va pare rau ca nu ati indemnat oamenii mai mult spre rugaciune, ca nu i-ati invatat sa se roage.
E foarte important sa stii sa te rogi. De multe ori si noi, calugarii, stam in manastiri si nu ne rugam, doar ni se pare ca ne rugam. Nu e de ajuns sa mergi la biserica, la slujbe si sa stai acolo ca si cum ti-ai facut datoria, din obligatie. Trebuie sa insistam pe lucrarea launtrica. Degeaba zicem multe rugaciuni cu gura sau cu mintea, daca nu aprofundam, daca nu traim ceea ce ne rugam. Acum si mirenii trebuie sa aprofundeze rugaciunea din inima, pentru ca va fi singura noastra izbavire – rugaciunea din inima. Pentru ca in inima este radacina tuturor patimilor si acolo trebuie sa lucram. Pana acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau inainte, nu va fi de ajuns. Daca nu vom avea rugaciune cu strapungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru ca au metode nevazute de reeducare a mintii. Astazi mi se pare ca nepasarea este cel mai greu pacat. Nu mai simtim nimic la rugaciune, nu avem lacrimi de pocainta. Vor veni vremuri in care numai cei ce vor simti harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rau. Cu mintea omeneasca va fi cu neputinta de ales intre bine si rau. Vor fi mari inselari si numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbavi de ele. Asadar, rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inselarii! Pentru ca numai prin rugaciune putem primi harul lui Dumnezeu. Daca nu ne rugam si perseveram in lenevia si nepasarea noastra fara pocainta, atunci este posibil sa pierdem instinctul indreptarii. Sa ne fereasca Dumnezeu sa pierdem instinctul indreptarii!
Dar nu exista riscul ca in aceste stramtorari si pe fondul unei saracii de proportii, oamenii sa intre in panica si sa se ridice unul impotriva celuilalt si sa nu mai existe bunavointa crestina?
Pai tocmai de aceea vom avea nevoie sa invatam rugaciunea launtrica, sa ne putem stapani in aceste situatii si sa nu ne paraseasca harul lui Dumnezeu. Ei asta si urmaresc – instaurarea anarhiei, ca astfel sa ia amploare ura si dezbinarea intre oameni, pana si intre crestini.
Ce credeti ca mai contribuie la dezbinarea care este astazi intre crestini? De pilda, pe internet sunt multe bloguri sau saituri ortodoxe in care se prezinta realitatile lumii ce ne inconjoara. Pe de o parte ele sunt bune, pentru ca iti ofera posibilitatea sa te informezi, pentru ca majoritatea surselor de informare din mass-media sunt compromise si manipulatoare – dar pe de alta parte se dezbat intre crestini probleme care, de cele mai multe ori, duc la certuri si ajung sa se cleveteasca fratii intru credinta unii pe altii. Comentarii se numesc ele in lumea blogurilor. Credeti ca astfel de discutii au folos duhovnicesc? Ne ajuta ele sa vedem mai bine realitatea?
Trebuie sa avem mare grija cum manuim internetul, pentru ca el este unealta mai mult draceasca. Este creat tot de sistem ca un mijloc de scandal, pentru a distrage atentia oamenilor de la lucrurile esentiale si de a ne pierde timpul palavragind. Folosirea acestei metode nu are cum sa aduca binele omului si societatii. Nu vedeti cum se tampesc copiii care stau la televizor, la calculator, pe internet, ca nu mai stiu sa numere nici pana la cinci? Ce exemplu le oferim noi acestor copii daca noi ne permitem sa palavragim pe internet? Folosind prea mult internetul ne facem partasi la acest sistem care urmareste sa transforme societatea intr-o lume oarba, handicapata mintal, care sa nu mai poate distinge mai tarziu binele de rau si astfel sa accepte pecetea lui antihrist. Internetul poate fi folosit in bine, dar cu masura si cu mare atentie ce promovam prin el. Tehnica e buna, dar in masura in care realizezi ceva bun. Dar daca noi realizam dezbinare si palavrageala nu facem altceva decat sa fim precum circarii si bufonii. Oferim oamenilor paine si circ.
Marturisirea credintei, care este o datorie evanghelica, cum ar trebui facuta, astfel incat sa nu cadem in extreme, ajungand in felul acesta la schisme grabnice si neintemeiate?
Dragii mei, marturisirea trebuie facuta fara echivoc, fara ascunzisuri. Adevarul trebuie scos la lumina, dar numai adevarul, pentru ca lumea nu mai stie de unde vine si incotro merge. Din pacate manualele teologice prezinta realitatea Bisericii trunchiat si copiii nostri nu vor avea acces la o invatatura autentica a istoriei bisericesti. Sistemul politic a urcat si pana la varful ierarhiei bisericesti, ca peste tot, de altfel. Dar asta nu e nicio noutate. Cum a fost Biserica sub comunism, asa e si acum. Si tot asa va si supravietui – prin jertfa si marturisire. Insa nu iesim din staul si nu trecem la nicio alta biserica schismatica, chipurile ortodoxa. Ramanem in Biserica in care ne-am nascut si sa avem curajul sa marturisim orice abatere de la dreapta credinta. Deocamdata nu se pune problema unei erezii vadite in Biserica noastra. Avem datoria de a vadi ratacirile conducatorilor bisericesti, de a vadi pericolul ecumenist, pentru a evita fatala unire cu papistasii sau alte comunitati bisericesti care sunt cazute din Har, nu mai au succesiune apostolica si nu mai pastreaza adevarul intreg al Bisericii Sobornicesti, stabilit prin cele 7 sinoade ecumenice. Sa ne pazeasca Dumnezeu de o astfel de unire necanonica! Atunci nu va mai fi har intr-o astfel de biserica. Dar Dumnezeu isi va pastra alesii Lui si va pazi Biserica Ortodoxa, dupa cum ne-a fagaduit. Sa ne rugam sa ne pazeasca in acele vremuri si sa nu cadem in mreaja inselarii. Insa tot erezie este si sa te desparti de Trupul Bisericii fara intemeiere canonica, asa cum e cazul bisericii stiliste de la noi. Un apologet intelept si un adevarat apostol ar vremurilor noastre are discernamantul marturisirii si nu marturiseste cu patima, fara socoteala, ci stie sa se faca tuturor toate, fara sa se abata de la Adevar. El cauta mereu sa lupte sa poata trezi in ceilalti sentimentul de aparare a Adevarului. Acesta este rostul marturisirii lui, dar, din pacate, tara noastra nu are un astfel de marturisitor la ora actuala. Rostul marturisitorilor este sa faca ostasi ai apararii Ortodoxiei.
In incheiere am vrea sa ne spuneti cum ati depasit greutatea bolii si totodata un cuvant de incurajare pentru crestinii care trec prin boli grele si suferinte trupesti.
As vrea sa le multumesc din nou tuturor celor care s-au rugat pentru nevrednicia si neputinta mea si Maica Domnului sa rasplateasca rugaciunea si osteneala fiecaruia. Dar sa stiti ca intotdeauna bolile si necazurile sunt consecinta pacatului, de sus pana jos. Fiecare este pedepsit de Dumnezeu dupa raspunderea pe care o are – mica sau mare. Stateam si ma gandeam pe patul spitalului de la Cluj: Care o fi cauza suferintei mele, de nu vrea Domnul sa ma ridice deloc? Si cauza nu eram decat eu, pacatele mele. Si cand am constientizat ca pentru pacatele mele sufar aceasta boala, atunci m-a si ridicat Dumnezeu. Mandria mea este pricina bolii. Acum mi-a mai dat Dumnezeu si schiopatul asta la piciorul drept – si asta are o cauza: ca mergeam prea tantos asa. Prea credeam eu ca toata lumea e a mea si eu sunt buricul pamantului. Dar iata ca nu sunt nimic, decat iarba uscata. Asa ca sa dam slava lui Dumnezeu in boli, pentru ca prin boala invatam smerenia, bunatatea, rabdarea si asa primim mantuirea. Toate sunt spre smerenia si mantuirea noastra. Fara smerenie nu ne putem mantui.
(interviu realizat de Monahia Fotini, 5 iunie 2010)
Pentru detalii legate de modul in care puteti ajunge la Centrul de tineret al parohiei "Sfantul Daniil Sihastrul", dati click AICI .
Românilor li se pregăteşte ceva cu ajutorul faimosului serviciu eRomania: autorităţile vor ca, până la sfârşitul anului 2011, toţi cetăţenii să aibă o "umbră electronică". Aşa numita semnătură electronică se va obţine, contra cost, benevol anul acesta şi obligatoriu la anul, prin completarea datelor din buletin. Ea va avea o dublă menire: 1. oficial va ajuta cetăţenii şi companiile să-şi plătească uşor dările către stat; 2. va ajuta statul să-şi monitorizeze cetăţenii - practic, orice demers personal, care va presupune interacţiunea directă sau indirectă cu orice oficialitate sau chiar şi cu alte persoane fizice ori juridice va fi consemnat electronic şi va putea fi consultat de cei abilitaţi. Aici intră multe, de la înmatricularea maşinii până la simpla comandă prin internet a unui buchet de flori.
Oficialităţile care vor avea acces la datele personale ale cetăţenilor vor fi grupate pe 7 nivele de securitate (grade de acces la datele din "umbrele electronice"), spune Gabriel Sandu, ministrul Comunicaţiilor, pentru Gândul. Reprezentanţii Ministerului de Interne se vor afla în nivelul de top, împreună cu cei ai ANAF, urmaţi de Ministerul Muncii, Sănătăţii, Învăţământului.
publicitate
Până cel târziu la 30 septembrie 2010, adică în mai puţin de o jumătate de an, Sandu susţine că cele 632.000 de firme active din România nu vor mai avea de completat decât un singur formular şi acela în format electronic, pentru plata tuturor taxelor şi impozitelor. În prezent, firmele completează 44 de formulare diferite. Serviciul de plată electronică a taxelor şi impozitelor va fi disponibil şi pentru persoanele fizice, în măsura în care acestea vor dori să-şi achiziţioneze o semnătură electronică înainte de termenul limită, stabilit pentru sfârşitul anului 2011.
"Va exista o perioadă de acomodare cu acest serviciu, dar hotărârea mea de nezdruncinat este ca plata la ghişeu să dispară, cu totul, până la sfârşitul anului viitor. Până atunci, toţi cetăţenii vor fi obligaţi să îşi obţină şi să îşi utilizeze semnăturile electronice", ne-a declarat ministrul Comunicaţiilor.
Utilizarea semnăturii electronice în scopul plăţii taxelor, impozitelor, autorizaţiilor, facturilor, se va putea face personal (gratuit) sau asistat. "Va exista în fiecare oficiu poştal din ţară un operator specializat în procesarea semnăturilor electronice. Contra unui cost infim, acesta îi va putea asista pe cei care nu au acces la o conexiune broadband (de bandă largă / de mare viteză - n. a.) sau, pur şi simplu, nu ştiu să utilizeze un calculator", spune Gabriel Sandu. Ministrul Comunicaţiilor precizează că va invita şi alte firme să presteze acest serviciu (al intermedierii plăţilor electronice) pentru populaţie.
Înmatricularea maşinii, comanda unui buchet de flori - cu semnătură electronică
Utilizarea semnăturii electronice nu se va limita, însă, la plata electronică a dărilor către stat. În câţiva ani, pe măsura dezvoltării serviciului eRomânia la capacitate maximă, practic orice demers oficial va presupune utilizarea semnăturii electronice: "Înscrierea copilului la şcoală, înmatricularea maşinii, rezervarea biletelor de tren, comanda unui buchet de flori - totul, absolut se va face cu semnătura electronică", turuie Gabriel Sandu.
"Ca firmă, dacă vrei o autorizaţie de mediu, de pildă, accesezi aplicaţia în format electronic, tot pe cale electronică se obţin toate avizele necesare, iar la final, când ţi se dă răspunsul, ţi se indică suma de plată, contul în care trebuie să virezi banii. Va fi atât de simplu", adaugă ministrul. Implementarea proiectului eRomânia, al cărui cost global este estimat la 500 de milioane de euro şi care îşi propune interconectarea întregii administraţii publice din ţară, se va finaliza în termen de cinci ani.
Astfel, din 2015, umbrele electronice ne vor urma pas cu pas şi ne vor înregistra toate mişcările din spaţiul public. Între beneficiile unui asemenea sistem de monitorizare, Sandu înşiră reducerea cheltuielilor bugetare cu până la 35%, reducerea muncii la negru cu 15%, utilizarea transparentă a banilor publici.
Sursa: http://www.gandul.info
Pagina 1 din 13
Meniu
Proiecte susţinute
Promo
Resurse folositoare
Campanii susţinute
Link-uri utile
Calendar
Umanitare
