Despre colinde si colindat - Pr. Mihai-Andrei Aldea

Gânduri triste, de început

Pe măsură ce străinii laudă tot mai mult comorile culturii populare vechi româneşti începe şi la noi să se schimbe felul în care sunt privite. Căluşul, de pildă, o tradiţie românească aproape cu totul pierdută şi preschimbată azi în spectacol folcloric, Căluşul, ei bine, a intrat pe lista UNESCO ca parte a tezaurului cultural fundamental al omenirii. Am cunoscut eu însumi, nu prin mijlocire, oameni ce îşi exprimau dispreţul pentru „ţopăiala cu beţele”, pentru ca, odată aflată aprecierea internaţională, să devină mari „apărători” şi chiar „exegeţi” ai Căluşului (de fiecare dată cu la fel de puţină pregătire în noua poziţie şi la fel de subiectivi ca şi în cea dinainte).

Colindul se află într-o foarte asemănătoare stare cu cea a Căluşului. An de an, tot mai puţini oameni deschid uşa apartamentului sau casei colindătorilor, chiar dacă ascultă, din moliciunea fotoliului, patului sau canapelei, „colindele” difuzate de aparatele radio şi tv. An de an, tot mai mult se uită ce a fost Colindul, parte a unui fel de viaţă deja legendar – în bine sau rău, după voia fiecăruia. Se stinge colindatul, sunt ucişi colindătorii, ucişi de împietrirea sufletească a mulţi, tot mai mulţi dependenţi de televizor, care au ajuns la confuzia între spectacol şi viaţă, au ajuns să trăiască prin corespondenţă, prin intermediul halucinanţilor eroi de pe sticla micului ecran. Iar viaţa şi lumina, amândouă adevărate, pe care Colindul le aducea în casele şi sufletele Românilor de altădate rămân străine fidelilor telespectatori ai unei realităţi care nu mai este atât virtuală cât mai ales ireală.

Începuturile unei comori de suflet şi cultură

Când a apărut Colindul? Despre acest lucru nu avem dovezi absolute. Cunoaştem însă câteva fapte ce ne obligă să plasăm începuturile acestei respectabile tradiţii în vremea creştinismului primar. Adică undeva prin secolele I-III. Să vedem aceste fapte.

Citeşte mai departe...

Aspecte etice ale implanturilor cu dispozitive electronice in corpul uman

Vă punem la dispoziție, în format PDF, un raport în limbile engleză și română (traducerea noastră) întocmit de Grupului European pentru etică în domeniu științei și noilor tehnologii și înaintat Comisiei Europene pe data de 16.03.2005.

Deși documentul dezbate problema generală a implanturilor electronice de orice natură, el este extrem de interesant și util în înțelegerea actualei problemă a stocării informațiilor personale pe chip-uri. Fisierele pdf se pot deschide cu aplicatia Adobe Acrobat Reader (Windows, Unix, Macintosh).

implants.pdf / implanturi.pdf

Treptele Sfantului Athanasie Athonitul

O întâmplare minunată din Sfântul Munte Athos povestită de Părintele Arsenie Boca (pe atunci tânărul diacon celib Boca Zian).

"Lucram de cateva zile sa reconstruim treptele care coboara dinspre schitul Prodromul la pestera Sfantului Athanasie. Pestera se afla aproape in buza marii, la vreo 50 de trepte deasupra ei. Foloseam materialul existent chiar de acolo, bucati de roca destul de tare si pe care o fasonam cu dalta si cu barosul. Lucram cu Porfirie si Dometie de la chilia Sfantul Ipatie, dar primisem ascultarea de la Parintele Arsenie Mandrea, staretul Prodromului. Pentru mine era un fel de plata sau troc ca sa mi se ingaduie sa copiez din biblioteca bogata in manuscrise pe Parintii Filocaliei. Era o misiune pe care am primit-o de la Vladica Nicolae Balan si de la Parintele Profesor Dumitru Staniloaie. Trebuia sa facem munca de ocnasi, spargeam si fasonam dalele de piatra apoi le trageam cum puteam de la vale la deal. Mai foloseam bate rotunde din lemn de castan si niste capete de funii foste parâme ale corabiilor din cea trecuta vreme, ce miroseau a mare, a alge si a peste. Mi-era o sete si o foame, gura mi-era năclăită si amară, soarele ne batea dar nu ne prea incalzea in timpul ce greu se desprimăvăra, de inceput de aprilie. Ma gandeam la sfintii de pe Muntele Sinai care si ei au carari in trepte pe drumul spre piscul muntelui unde Moise a primit tablele legii – Tora. Incercam sa-mi aduc aminte din liceu cate trepte erau pe muntele Sinai. Aici aveam de lucrat vreo 300. Porfirie care era mai solid ca mine imi striga in ureche:

Citeşte mai departe...

Parintele Cleopa - Despre calendar

INVATACELUL: Parinte, dar in problema calendarului celui vechi si celui nou imi puteti spune ceva?

PREOTUL: Ce vrei sa stii despre acesta ?

INVATACELUL: As vrea sa stiu daca a fost nevoie de indreptat calendarul cel vechi (iulian), caci cei ce tin pe stilul vechi zic ca nu trebuia schimbat.

PREOTUL: Calendarul vechi nu s-a schimbat, ci s-a indreptat, caci avea mare nevoie de indreptare. Acest calendar a fost intocmit de filosoful pagan Iulian Sosigene din Alexandria, in anul 44, inainte de venirea Domnului, din porunca imparatului Romei, Iulius Cezar. Acest calendar a fost intocmit si asezat la acea vreme, potrivit cu izomeria (echinoctiul), care era la data de 24 martie si 24 septembrie. Dar dupa intocmirea acestui calendar, astronomii cei vechi au observat ca acest calendar ramanea in urma, fata de calendarul ceresc, la 300 de ani, cu o zi si o noapte, iar unii mai noi au dovedit ca la 134 de ani, calendarul iulian ramanea cu o zi si o noapte in urma.

INVATACELUL: Prea Cuvioase Parinte, dar a ramas scris in vreo carte aceasta ramanere in urma a calendarului celui vechi (iulian)?

PREOTUL: Aceasta ramanere in urma a calendarului vechi o poti gasi in Pidalionul de Neamt, editia 1844, pe fata foii a 9-a incepand cu randul al 9-lea, unde se vede scris asa: "Dupa astronomii cei vechi, Ptolomeu si altii, o noapte si o zi se pogoara izomeria in 300 de ani si ceva mai multi. Iar dupa cei mai noi, o noapte si o zi se pogoara la 134 de ani, precum se vede scris in cartea ce se cheama "Tomos agapis". Asadar din aceasta cauza, izomeria (echinoctiul), care in calendarul iulian era asezata la 24 martie, si 24 septembrie, dupa 134 de ani a coborat cu o zi la 23 martie, apoi dupa alti 134 de ani la 22 martie, si in urma, in anul 325, pe vremea Sfantului si Marelui Sinod ecumenic de la Niceea, izomeria ajunsese la 21 martie. Lucrul acesta il poti vedea scris in Pidalion, tot pe fata filei a 9-a, chiar in randul de sus, unde scrie asa: "Deci primavarateca izomerie pentru nepotrivirea a insasi miscarii soarelui de la apusuri catre rasarituri, nu se face totdeauna intr-una si aceeasi zi. Ca in vremea sfintilor apostoli era la 22 martie dupa marturia acelorasi apostoli (Cartea 5-a, cap. 17), ori, dupa altii, la 23. Iar in timpul intaiului sobor a toata lumea (de la Niceea), era la 21 martie, dupa Sevastos si altii".

Citeşte mai departe...