Avantajele si dezavantajele chip-urilor RFID
Publicam mai jos o parte a studiului realizat de Pr. Prof. Doctor Mihai Valica cu binecuvantarea IPS Teofan. Consideram importante observatiile de mai jos pentru o intelegere practica, nu numai teologica, a problemei chip-urilor. Varianta intreaga se poate citi pe site-ul http://ro.altermedia.info
Scopul cip-urile RFID
Anunţate deja de doi ani, paşapoartele biometrice conţin imaginea facială şi amprentele deţinătorului. Cerute de Statele Unite, paşapoartele vor fi emise în premieră de Romania, în ciuda faptului că unii experţi, susţin că este nevoie de doar patru ore pentru a decripta informaţiile de pe cip.
Cip-urile RFID sunt menite să înlocuiască codul de bare de pe produsele din magazine şi să controleze „pozitiv” individul, cu intenţia de a-l proteja şi în scopul creşterii gradului de securitate al acestuia, însă nu s-au luat în seamă în mod real şi pericolele şi vulnerabilitatea sistemului. Componentele şi alte operaţiuni electronice ale cip-ului biometric sunt deja mediatizate şi se găsesc pe larg în literatura de specialitate.
Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului - comunicat de presa despre pasapoartele biometrice
“Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, luând act de reacţiile unor medii monahale si teologice fată de introducerea sistemului de supraveghere biometrică în România, consideră că acestea sunt îndreptăţite, ele urmând însă să fie supuse unor analize şi nuanţări, atât la nivelul Sinoadelor locale cât şi la acela al Sfântului Sinod plenar.
Oficial, semnalul a fost dat prin Hotărârea de Guvern nr. 557 din 26 aprilie 2006 privitoare la introducerea paşapoartelor electronice, în care sunt stocate datele biometrice ale persoanei, adică imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi alte elemente de identificare.
Mai mult, deşi Hotărârea îi priveşte pe toţi cetăţenii României, ea nu a fost precedată de o dezbatere publică, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică.
Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip. Acesta are forma şi dimensiunea unei aşchiuţe în care se stochează datele biometrice ale unei persoane; el poate fi implantat nu doar într-un act de identitate (buletin, paşaport, card comercial sau sanitar), ci şi în corpul uman, sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nici o lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor, şi chiar după moarte.
Pericolele pasapoartelor electronice
1) citirea datelor cu caracter personal (nume, prenume, CNP, naţionalitate, vârstă, etc.)
Aceste date pot fi folosite pentru deschiderea unor conturi bancare. Pot fi folosite, de asemenea, pentru achiziţionarea de proprietăţi, derularea de licitaţii electronice, înfiinţarea unor societăţi comerciale fantomă. Toate acestea în scopul desfăşurării unor activităţi ce implică spălarea de bani, excrocherie, crimă organizată, terorism şi altele asemenea. Dat fiind că datele folosite sunt ale dumneavoastră, deci date reale, pe de-o parte tranzacţiile vor decurge uşor, falsul fiind greu de descoperit, iar pe de altă parte nu veţi putea dovedi că altcineva a făcut aceste lucruri decât extrem de greu şi de încet (în unele cazuri, deja întâlnite în S.U.A. la furturile de identitate, victima va fi în puşcărie înainte să-şi poată dovedi nevinovăţia şi va avea nevoie de ani de zile pentru a ieşi – cu o viaţă distrusă).
2) citirea datelor cu caracter biometric (amprenta digitală, amprenta facială, amprenta retinei)
Pot fi folosite pentru clonarea amprentelor digitale şi amprentelor de retină (lentile de contact personalizate). Pot fi folosite pentru a avea ulterior acces la anumite informatii securizate ale persoanei respective sau la locul de muncă al acesteia (multe calculatoare şi institutii folosesc genul acesta de control al accesului). Pot fi folosite pentru plantarea de probe false la locul unei infracţiuni, în special a amprentelor, care sunt cel mai usor de clonat (pe suport de latex). Pot fi folosite pentru confecţionarea de măşti personalizate sau trucare de înregistrări de imagini – adăugându-se amprenta dumneavoastră facială la locul comiterii unei infracţiuni.
De ce se sting luminile in discoteci?
Fiecare epocă a însemnat o luptă împotriva a ceva. Renaşterea a luptat pentru restaurarea omului, epoca modernă pentru instaurarea democraţiei ş. a. m. d. Dar cea mai interesantă este lupta care se duce astăzi. Ultima luptă a omenirii, poate pare ciudat, este lupta cu ruşinea.
Teoria lui Freud despre complexe, pe care acesta a lansat-o în secolul trecut, a umplut imediat minţile tuturor, de multe ori fără ştirea şi fără voia lor. Nu ştiu în ce măsură a reuşit Freud să ne vindece de aceste complexe, cert este că el a reuşit să creeze un complex nou cu care a infectat secolul XX - complexul Freud.
În ce constă acest complex al lui Freud? El constă în căutarea şi găsirea obsedantă a unor pricini eliberatoare, cum ar veni, a unor "complexe". Freud n-a făcut decât să preia nevinovata constatare a lui Budha: Viaţa este suferinţă, pentru orice suferinţă există o cauză. Însă Freud merge mai departe, el anexează şi cauzele acestei suferinţe, din punctul lui de vedere, desigur.
Cauzele suferinţei lui Freud sunt puţin neobişnuite, cu toate acestea ele au reuşit, în foarte scurt timp, să devină nişte cauze comune. Una din ele este dorinţa băiatului de a se culca cu propria mamă şi a fetei cu tatăl (?) - complexul lui Oedip, iar cealaltă e ruşinea care provine din sentimentul de inferioritate pe care îl avem din cauza unor nereuşite anterioare.
Obsesia reuşitei în viaţă pare să fi găsit în vremea noastră o rezolvare atât de simplă: "Perseverează, impune-te! Cum vrei să te respecte alţii, dacă tu însuţi nu te respecţi? Învinge-ţi timiditatea, cauza tuturor nereuşitelor!".
Romano-catolicii in spatele propriilor declaratii
Orice analist avizat şi sincer dar mai ales aparţinând Bisericii celei dreptmăritoare, poate observa un fapt pe cât de evident, pe atât de caracteristic pentru ideologia si politica pe care o desfăşoară Vaticanul şi biserica Romei. Anume că, mai ales după Conciliul Vatican II, teologia romano-catolică se prezintă din ce în ce mai activ în mediile ecumenice ca păstrătoarea, îmbogăţitoarea Tradiţiei Ortodoxe Răsăritene, cu singura deosebire că romano-catolicii s-au manifestat în alt spaţiu geografic şi cultural; în plus, cu câteva excepţii care îşi vor găsi cât de curând o rezolvare facilă, esenţa teologiei lor şi scopul final al demersului lor teologic ar fi similar cu al Bisericii Ortodoxe. Această teorie a aşa numitelor "biserici-surori" este bazată pe recunoaşterea de către teologii ecumenişti a succesiunii apostolice, a tainelor şi a existenţei harului mântuitor şi sfinţitor în biserica Romei, dacă nu în plinătatea lui, măcar într-o măsură mai mică decât în Biserica Ortodoxă. Aceasta este opinia pe care curentul ecumenist încearcă s-o impună, în ciuda nenumăratelor dovezi din întreaga tradiţie a Bisericii dreptmăritoare dar şi a faptelor concrete promovate de politica de dominaţie universală a Vaticanului. Realitatea este cu totul alta decât încearcă să o acrediteze teologii ecumenişti; aceştia nu îşi găsesc nici o susţinere în Tradiţia Bisericii Ortodoxe şi nici în Sfânta Scriptură. Sfinţii Părinţi nu au vorbit niciodată nici de "teoria ramificaţiilor" (anume că diversele confesiuni creştine ar fi ramuri ale unui trunchi comun care este Biserica lui Hristos) şi nici nu au pomenit de recunoaşterea succesiunii apostolice la romano-catolici.
Succesiunea apostolică presupune înainte de toate succesiunea în adevăr şi nu doar o succesiune formală, istorică, a unei înlănţuiri de episcopi care au ocupat scaunul Romei. Recunoaşterea succesiunii apostolice este o eroare dogmatică şi canonică grosolană dacă ea se face fără ca o anume grupare eterodoxă să revină la ortodoxie. Iată opinia reputatului canonist român, părintele profesor Liviu Stan într-un articol al său consacrat tocmai succesiunii apostolice: