Prin Sfinţii Părinţi, ortodoxia mărturiseşte un singur centru de provenienţă în Sfânta Treime: Tatăl - persoană care dă şi celorlalte două ipostasuri caracter de persoană.
 
Conform revelaţiei, făcute în mod mai acoperit şi în Vechiul Testament, a doua persoană a Sfintei Treimi trebuie numită Fiul lui Dumnezeu, întrucât chiar Tatăl dă mărturie despre naşterea Lui: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut" (Psalmul 2, 5). Prin cuvântul "astăzi", nepotrivit Celui fără de început, ni se dezvăluie ceva despre naşterea permanentă din Tatăl, aşa cum a înţeles şi a putut descrie psalmistul intuiţia insuflată lui de Duhul Sfânt.
 
După întrupare, Hristos Însuşi a vorbit despre Sine ca despre Fiul lui Dumnezeu, motiv pentru care a şi fost răstignit de către evrei.
 
Păstrând cu sfinţenie cele revelate, în crezul ortodox mărturisim despre Domnul nostru Iisus Hristos că este Fiul lui Dumnezeu, adica este născut, nu făcut. Prin facere se primeşte chipul dat de Facător, prin naştere se primeşte firea, natura Făcătorului.
 
Fiind Dumnezeu deopotrivă cu Tatăl şi fiecare persoană prin intersubiectivitate perihoretică aflându-se şi în interiorul celeilalte persoane, mai rezultă de aici ceva dificil de înţeles cu raţiunea noastră (în lipsa unor modele din lumea materială înconjurătoare care să ne cadă sub simţuri şi să ne formeze prin experienţa anterioară un fond aperceptiv adecvat).
 
Taina proprie Sfintei Treimi este că Fiul nu este pasiv la propria naştere, ci, fiind în timp ce se naşte, participă activ la propria naştere: permanent Fiul Se naşte din Tatăl, iar Tatăl, activ şi el, Îl naşte permanent pe Fiul. Învăţătura catolică vorbeşte despre o "generatio pasiva" a Fiului, ceea ce poate crea neînţelegeri în legătură cu deopotrivă dumnezeirea Lui cu Tatăl.
 
Între persoanele Sfintei Treimi, Fiul este Cel prin care se înfăptuieşte lucrarea în afară hotărâtă în sfatul Sfintei Treimi. Fiul este Cuvântul (Logosul) lui Dumnezeu prin care toate s-au făcut. În El, Logosul divin, sunt raţiunile (logoi) tuturor celor create, raţiuni care au fost aşezate în ele de Logos când au fost chemate la existenţă.
 
Când apariţia păcatului în lume a deteriorat firea întregii creaţii, tot Fiul, ca Cel prin care creaţia a fost chemată la existenţă, S-a întrupat ca să îi facă posibilă restaurarea firii.
 
Ortodoxia mărturiseşte că întruparea s-a făcut din Preasfânta Fecioară Maria prin lucrarea Sfântului Duh. Duhul Sfânt a pregătit-o pe Fecioara Maria pentru a putea primi pe Fiul lui Dumezeu şi a creat prin însufleţire germenele trupesc din care a ieşit omul Iisus fără sămânţă bărbătească. Nu a lucrat asupra Logosului divin, căci Acesta fiind Dumnezeu deopotrivă putea face singur asupra Sa lucrarea necesară. Întruparea este activă ("S-a întrupat" zicem în Crez, nu "a fost întrupat"), aşa cum activă Îi este naşterea permanentă din Tatăl.
 
În persoana lui Iisus sunt  în acelaşi ipostas firea dumnezeiască pe care o avea din veşnicie şi firea omenească  prmită la întrupare. Prin naşterea Sa nu a crescut cu unu numărul ipostasurilor umane, căci ipostasul  Său este cel din veşnicie al Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Leonţiu de Bizanţ zice cu privire la ipostasul uman că a avut loc o enipostaziere, deci nu se poate vorbi nici de un ipostas compus.
 
Aceasta înseamnă că, în unirea ipostatică ce a avut loc, la firea dumnezeiască pe care o avea Şi-a adăugat şi firea omenească. Conform dogmei statornicite la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), unirea ipostatică s-a făcut în mod neamestecat, neschimbat, nedespărţit şi neîmpărţit  cu privire la cele două firi.
 
Sfinţii Părinţi ai ortodoxiei spun că  Fiul lui Dumnezeu prin naşterea din Preacurata Fecioara Maria şi-a asumat şi firea omenească, fiind după întrupare Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Consecinţele acestei uniri ipostatice sunt:
        1) în Iisus Hristos sunt două firi, de unde două lucrări şi două voinţe;
        2) comunicarea însuşirilor, care trece lipsa de păcat şi asupra omului şi îi îndumnezeieşte firea, de unde afirmaţia Sfântului Maxim Mărturisitorul că Hristos ca om făcea minuni în chip dumnezeiesc şi Dumnezeu nepărtinitor fiind putea suferi ca un om;
        3) lui Hristos I se aduce o singură închinare, după ambele firi;
        4) Preasfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu.
 
După pătimire, moarte şi Înviere Iisus Hristos S-a ridicat la cer în trup omenesc.
 
De reţinut bine că Fiul lui Dumnezeu este singura persoană a Sfintei Treimi întrupată.
Catolicii, deşi recunosc şi ei două firi în singura persoană a lui Iisus Hristos, pun alături cele două firi, fără a accentua comunicarea însuşirilor între ele, ceea ce pune sub semnul întrebării accesul omului la îndumnezeire. Cât priveşte relaţiile din interiorul Sfintei Treimi, spun că Fiul este imaginea pe care şi-o face despre Sine Tatăl. În felul acesta accentul cade pe Deo Uno, în dauna lui Deo Trino sau, altfel spuns, pe natură, în dauna caracterului de persoană.
 
Protestanţii, prin neoprotestantism, au mers mai departe, înviind într-o forma deghizată rătăciri mai vechi, care nu-L primeau pe Hristos ca Dumnezeu şi pe Preasfânta Sa Maică drept Născătoare de Dumnezeu.