DACISMUL CA SECTA SAU CREDE SI NU CERCETA

Deschiderea

Prevenire

Atunci când o ipoteză ori o teorie istorică vine în contradicţie cu majoritatea izvoarelor sau cu toate, ori cu o serie de fapte atestate – de ieri sau de azi – suntem îndreptăţiţi să spunem că este, cel puţin în parte, greşită. Atunci când, în temeiul cercetării noastre, spunem că acea teorie sau ipoteză este greşită, nu săvârşim un atac la persoană, ci o critică la subiect.

În rândurile ce urmează plecăm de la ideea că, dincolo de procentul de rău-intenţionaţi existenţi în orice comunitate umană, preopinenţii noştri sunt oameni bine-intenţionaţi. Critica noastră nu vizează o persoană sau alta – chiar dacă menţionăm, aşa cum este firesc, numele celor pe care îi cităm. Dimpotrivă, ideile, argumentaţiile şi celelalte elemente ale unor ipoteze şi teorii sunt cele vizate de noi.

Dacismul în liniile sale esenţiale

Un curent istoric aproape inexistent până în Epoca Ceauşescu a fost „Dacismul” [1]. Acesta este însă astăzi foarte puternic printre cei care nu au studiat niciodată istoria în chip temeinic. Şi cuprinde o mulţime de ipoteze şi idei năstruşnice amestecate cu citate trunchiate şi o convingere fermă că „ceilalţi” – adică cei care au altă părere – sunt „duşmanul de clasă”.

Faptul că la simpozioanele şi manifestările daciste se prezintă ipoteze şi idei total contradictorii, se fac afirmaţii reciproc exclusive şi se încalcă toate principiile cercetării istorice sau lingvistice, ba chiar şi ale logicii, nu pare să îi deranjeze cu nimic pe cei mai mulţi din adepţii acestor idei. Cel puţin atâta vreme cât eşti de acord cu cel puţin trei puncte:

- Dacii au fost cei mai tari din lume;
- Romanii au fost nişte bestii înapoiate sau măcar nişte invadatori criminali;
- Latina era, de fapt, o formă de dacă.

De la ilogică la credinţă oarbă

Desigur, dacă latina era o formă de dacă, înseamnă că latinii erau daci, deci romanii nu aveau cum să fie invadatorii dacilor, de vreme ce erau acelaşi popor. Este o primă fractură logică, masivă, evidentă şi insurmontabilă!

Dar pe dacişti nu îi deranjează.

Ceea ce, din punctul meu de vedere, transformă dacismul într-un fel de dogmă religioasă. Lucru dovedit, de altfel, de adoptarea de către dacişti a tot felul de manifestări religioase la fel de bine întemeiate ca şi ideile lor istorice, de la „Ortodoxia Zalmoxiană” până la „Extratereştrii Daci” şi alte păgânisme similare. Au ajuns chiar, asemenea multor secte, să publice tot felul de scrieri religioase atribuite, profund incorect, unor personaje istorice sau fanteziste – începând cu Decebal, Zalmoxe, Deceneu etc – care nu au scris niciodată materialele ce le sunt atribuite. Şi în care scrieri găseşti din nou tot felul de afirmaţii contradictorii şi concepţii reciproc exclusive, de la „îngeri căsătoriţi” până la „făpturi astrale evoluate” de pe „alte planete” care folosesc tot felul de mijloace primitive în raporturile lor cu pământenii. Tot ca la multe secte mai noi şi mai vechi – o paralelă tipică fiind cu mormonii sau iehoviştii – şi la dacişti aceste materiale sunt „pentru avansaţi”, pentru racolarea marelui public folosindu-se materiale (zise) istorice.

Citeşte mai departe...

Experimentul norvegian: cum se distrug familia si copilaria pe altarul diversitatii sexuale

Departe de mine gîndul de a idealiza Rusia. Ba chiar sînt mai degrabă înclinat să văd exagerat răul manifest în societatea rusă de azi, de ieri şi de cînd am început să avem de-a face cu ruşii. Deci, nu din vreo pornire afectuoasă şi nici din vreo naivitate funciară vă propun textul de mai jos. Vă îndemn să primiţi informaţia cu rezervele care se impun (măcar pînă la o verificare mai amănunţită) şi să observaţi şi tendinţele propagandistice din articol.

Cu toate acestea, cred că merită să ne oprim un pic asupra acestei mărturii, căci, dacă ea exprimă adevărul fie şi în parte, înseamnă că descrie un coşmar de care, mai devreme sau mai tîrziu, putem avea parte şi noi. Mai cu seamă că deja există o politică în România privind şcolarizarea şi "protecţia" copiilor la noi care pare a deschide drumul spre catastrofă.

Interviul realizat de jurnalistu Andrei Fefelov cu o mamă rusă, Irina Bergset, la 9 iunie 2013

"Zavtra": Aţi indicat că în nordul Europei, funcţionează sistemul de lichidare a familiei, legat de abuzuri sexuale asupra copiilor. Cum funcţionează acest lucru?

bergsetIrina: Ministerul care se ocupă cu probleme legate de copii, se numeşte literalmente Ministerul Afacerilor Copiilor şi Egalităţii la toate formele de diversitate sexuală.

Minorităţile sexuale în Norvegia, cu siguranţă nu mai sunt minorităţi. Minorităţile, sunt acum orientaţii heterosexuali.

În materialele sociologilor, disponibile în mod liber, se afirmă că, în anul 2050, Norvegia va fi ţara cu 90% homo. Ce se înţelege prin termenul de "homo" este greu de imaginat. Se spune că ideile noastre despre lesbiene şi gay sunt deja trecutul.

S-ar părea că voi nu sunteţi implicaţi; să facă ce vor, ce am eu şi copiii mei cu asta? Cândva şi eu mă întrebam aşa, pentru că am trăit în ignoranţă completă despre asta, că în toată Europa se introduc în viaţă standardele sexuale, care reglementează creşterea copiilor în conformitate cu cadrul definit.

Citeşte mai departe...

Acatiste, privegheri si rugaciuni la toată cererea

"Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi", zice Domnul. Adevăratul credincios ascultă numai acestă chemare. El caută alinarea nevoilor şi împlinirea cererilor sale numai la Dumnezeu. Biserica îi pune la îndemână toate mijloacele. Între aceste mijloace sunt şi următoarele slujbe şi rugăciuni:

Acatistele - sunt slujbe anumite, care se pot citi şi la cererea credinciosului, pentru feluritele sale nevoi. Să spună dar, preotului, ce acatist crea să-i citească. La acatist aducem: pomelnicul viilor, tămâie şi untdelemn, şi le dăm preotului.

Privegherile - sunt tot slujbe pentru binele şi sporul casei, pentru boală sau pentru o mare nevoie. Ele se fac seara, în orice zi, dar mai ales în posturi. Când vrem să facem priveghere, aducem la biserică: 5 pâini sau 5 prescuri, puţin grâu, o sticlă cu vin şi una cu untdelemn. După ce le binecuvintează preotul luam o parte din ele acasă. Prescurile şi vinul le folosim la mâncare, untdelemnul îl ardem în candelă, iar grâul îl amestecăm în sămânţă.

Rugăciunile la toată cererea - le face preotul în biserică atunci când săvârşeşte Sfânta Liturghie. Aceste rugăciuni se fac pentru boală, pagubă, călătorie, vrăjmaşi şi pentru orice trebuinţă. Credinciosul spune preotului pentru ce să se roage, iar el stie ce să facă. La începutul Sfintei Liturghii ducem preotului prescuri, din care el va scoate o părticică, pe care o dăm celor bolnavi, sau o mâncăm noi înşine, înainte de masă.

Viata Sfantului marturisitor Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, cel intocmai cu Apostolii

Neamul şi instruirea

Sfântul Fotie face parte dintre cele mai vrednice chipuri ale Bisericii veacului al IX-lea ba, mai mult, a însăşi istoriei a toată lumea. Marele întru sfinţi Fotie vede lumina zilei în cetatea Constantinopolului în preajma anilor 800-810 după Hristos, fiind adus la viaţă din părinţi binecredincioşi. Iubitoarea de Dumnezeu şi de fapte sfinte, maica sa Irina, căsătorită fiind cu Serghie, fratele împărătesei Teodora şi al patriarhului Tarasie, odrăsleşte binecuvântat prunc ce se va arăta mare luminător al Bisericii. Tatăl fiind surghiunit din pricina cinstirii sfintelor icoane, moare în pribegie.

Legăturile de rudenie mai sus pomenite vor prileji sfântului şederea alături de cei mai înţelepţi dascăli din Constantinopol, unde va deprinde îndeosebi materia ce se cheamă matematică, alături de Leon, arătându-se astfel locaş a toată ştiinţa şi înţelepciunea.

Peste toate, încă din vremea prunciei este înzestrat cu necurmata îndeletnicire a rugăciunii: "Grija mea din copilărie – avea să scrie mai târziu – era săvârşirea rugăciunii şi a cercetării de sine." De altfel, însăşi mărturia lui Nichita Paflagonul, care nu arăta prea multă evlavie faţă de sfânt, aminteşte înălţimea instruirii sale: "împreună-alergau toate, adică îndemânarea fizică, învăţătura, bogăţia, prin care şi întreaga cărturăreasca deprindere se revărsa asupră-i."

Citeşte mai departe...

Viata Sfantului marturisitor Marcu Eugenicul, episcopul Efesului

Părintele nostru între sfinţi Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a născut Manuel, din Gheorghe şi Maria, amândoi din neam credincios şi viţă slăvită în Constantinopolului, capitala Imperiului Roman şi a Patriarhatului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.

În vremea aceea, partea răsăriteană a Imperiului fusese cucerită de turci, şi împăratul Manuel căuta să încheie o înţelegere cu papa Martin V, nădăjduind să adune un sinod ecumenic pentru a pregăti unirea catolicilor cu Biserica Ortodoxă, şi prin aceasta să dobândească oştiri din partea monarhiilor din Apus. După neizbutita cucerire asupra Constantinopolului din 1422 de către sultanul Murad II, noul împărat Ioan VIII Paleologul leagă iar înţelegeri cu noul papă, Eugenie IV, punând început pregătirilor pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi ai Ierusalimului nu primesc participarea la sinod, dar trimit în silă împuterniciţii lor.

Patriarhul Alexandriei a ales ca pe unul din trimişii săi pe ieromonahul Marcu, ale cărui scrieri teologice i-au dus vestea în întregul imperiu. Atât împăratul cât şi patriarhul Iosif II al Constantinopolului au voit ca Marcu să fie hirotonit episcop, pentru a fi pus în locul cel dintâi al trimişilor ortodocşi la acest sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat în rangul de Mitropolit al Efesului, rămas liber prin săvârşirea mitropolitului Ioasaf.

Citeşte mai departe...

Icoana Parintelui Sofian Boghiu

Doamne ajută!

Ca semn al dragostei duhovniceşti, vă trimit această icoană a Sfântului Sofian Boghiu, icoană ce îmi este foarte dragă şi care m-a ajutat mult.

Părintele Sofian, aşa cum poate ştiţi, nu a fost canonizat încă. Dar asta nu înseamnă că nu avem voie să-l cinstim, nu înseamnă că nu ne putem bucura de ajutorul lui, pe care l-a dat din belşug celor ce l-au cerut. Dimpotrivă, unul din temeiurile canonizării este chiar evlavia populară, dragostea credincioşilor, mărturisită prin rugăciuni, icoane, pelerinaje etc.

Toţi sfinţii pe care îi ştim în calendar au fost întâi oameni obişnuiţi. Dar prin dragostea lor faţă de Dumnezeu şi Credinţa Sa au depăşit această condiţie, devenind oameni duhovniceşti, trecând in moarte la viaţă, încetând a fi ai lumii, chiar dacă erau în lume. Pentru aceasta şi creştinii din jurul lor i-au cinstit după cuviinţă, ca pe nişte prieteni ai lui Dumnezeu şi apropiaţi ai acestuia.

Locul în care se opreşte evlavia populară este acela din care încep slujbele Bisericii. De pildă, Sfântul Sofian poate fi numit ca atare, poate fi cinstit prin icoane şi rugăciuni, de către oricare dintre noi. Dar în slujbele Bisericii el rămâne, până la canonizare, Părintele Sofian, Arhimandritul Sofian ori Ieromonahul Sofian - oricare dintre denumiri este corectă. Şi, până la slujba canonizării, când i se va săvârşi ultimul parastas, este pomenit după obicei, cu cei adormiţi.

Până atunci, dacă cineva îl iubeşte pe Sfântul Sofian, îl poate cinsti, aşa cum am arătat mai sus, în particular, după cum învaţă Biserica dintru început.

Pot depune mărturie şi eu, dar şi mulţi alţii, despre multele minuni pe care Părintele Sofian le-a făcut şi în viaţă, dar şi după mutarea sa la ceruri. Mai ales cei care vor pace, luminare a sufletului şi a minţii, răbdare şi întărire s-au bucurat mult de ajutorul său.

Nădăjduiesc să vă folosiţi şi să vă bucuraţi!

Preot al lui Hristos,
Mihai-Andrei Aldea

Mucenicia arhimandritului Filumen

“Arhimandritul Filumen a fost pãzitorul Mãnãstirii Ortodoxe grecesti de la Fântâna lui Iacov, din orasul Nablus, în Cisiordania. A vietuit si a slujit ca un iconom credincios al lui Iisus Hristos, însufletit de o râvnã arzãtoare. Virtutea sa îl scotea în evidentã printre monahii si preotii Tãrii Sfinte.

La inceputul lunii noiembrie 1979, arhimandritul Filumen a fost abordat de un grup de militanti sionisti fanatici, care i-au cerut sã înlãture Crucea si icoanele din preajma Fântânii lui Iacov, deoarece este un loc sfânt al religiei lor, iar ei nu primesc sã se roage în prezenta unor astfel de simboluri ale crestinismului. Pãrintele a refuzat sã facã asa ceva, sustinând cã Fântâna lui Iacov este de secole a crestinilor. Atunci, a fost amenintat si i s-a spus sã pãrãseascã acel loc sfânt sau va suporta urmãrile.

Pe 16/29 noiembrie 1979 (ziua Sfântului Apostol Matei), în timpul unei ploi torentiale, ucigasii au nãvãlit în mãnãstire si l-au mãcelãrit pe Arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce. Cu o loviturã de-a lungul, i-au despicat chipul, cu altã loviturã de-a latul i-au tãiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au scos ochii. I-au tãiat în bucãti degetele mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o datã. Erau degetele cu care fãcea semnul Crucii.” Ucigasii nu s-au multumit sã-l mãcelãreascã pe monahul cel fãrã de vinã, ci au continuat apoi sã profaneze si biserica. A fost distrusã o troitã, au fost împrãstiate si murdãrite vasele sfintite, si întreaga bisericã a fost pângãritã într-un chip înspãimântãtor.

Citeşte mai departe...