STATUL MAFIOT sau TOTUL SE PLATESTE

A spus Dan Puric într-o emisiune că statul zis român(esc) este „un club mafiotic”, că „sistemul acesta de tip mafiot care paralizează dezvoltarea României este un cancer la nivel social” şi că statul respectiv este condus de o „şleahtă de securişti”. Laura Georgescu, preşedintă CNA, a hotărât că trebuie să reacţioneze faţă de acest lucru. A spus că ea se simte „instigată” (sic!) de aceste cuvinte, că este vorba despre „insultă şi calomnie”, că dânsa conduce o instituţie a statului român şi, prin urmare, „se consideră a fi parte din banda de mafioţi”.

În acest ultim punct putem fi de acord cu dânsa. Chiar şi în ceea ce priveşte insulta îi putem da dreptate, pentru că adesea adevărul supără şi chiar insultă, mai ales pe cei care se ştiu cu musca pe căciulă. Nu putem fi însă de acord cu ideea că este vorba de calomnie şi nu înţelegem exact cum şi la ce au instigat-o părerile lui Dan Puric.
De ce nu credem că este vorba despre calomnie?

Cele mai puternice şi importante instituţii ale statului zis român(esc) sunt Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul. Care dintre ele, în ultimii 24 de ani, nu a fost implicată în scandaluri – grave! – de corupţie, trafic de influenţă, înaltă trădare ş.a.m.d.?

Numărul parlamentarilor infractori, cu dosare penale, cu condamnări, este unic în Europa şi unul fruntaş în lume. Numărul parlamentarilor dovediţi a fi fost colaboratori ai Securităţii este de asemenea mare. Numărul parlamentarilor implicaţi în relaţii de afaceri cu parlamentarii cu dosare penale sau cu feluriţi afacerişti extrem de dubioşi este copleşitor.

Parlamentarii aceştia, din care foarte puţini sunt curaţi, sunt crema partidelor politice. Eşaloanele secunde şi terţiare ale acestor partide sunt de asemenea dovedite a fi strâns legate de tot felul de afaceri necurate, dacă nu sunt alcătuite direct din afaceriştii care le fac.

Preşedinţia, dincolo de caracterul înalt al funcţiei într-o republică, este totuşi emanaţia partidelor politice. De la agentul sovietic ajuns preşedinte după 1989 la iscusitul comercializator al flotelor româneşti, toţi preşedinţii post-decembrişti sunt reprezentativi pentru grupările care i-au adus la putere. Şi oameni fundamentali în campaniile electorale, în finanţarea acestora, în propulsarea în partid şi aparatul de stat al preşedinţilor zis români au ajuns în închisoare, au ajuns să aibă dosare penale, au fost dovediţi de acţiuni anti-naţionale etc.

Despre Guvern, altă emanaţie a partidelor politice, cu schimbări masive de cadre la fiecare alegeri – nu după competenţe, ci după apartenenţă politică, nici nu merită să discutăm. Lista ruşinii este foarte lungă şi cuprinde nenumărate nume. De la unii care fac platforme din lemn de nici 2.000 de euro cu zeci de mii de euro până la plagiatori care au neruşinarea de a rămâne în funcţie abuzând de putere spre a se răzbuna pe cei care dovedesc plagiatul. Ca să nu mai vorbim de cei care ajung după gratii, mult mai puţini decât cei despre care se ştie bine că ar merita aceeaşi vacanţă prelungită.

Despre corupţia din statul zis român(esc) s-a scris enorm, s-au făcut nenumărate emisiuni radio şi tv, s-au dat interviuri. În mai fiecare seară putem urmări pe un post sau altul alte şi alte dezvăluiri de corupţie, de la cele legate de giganticele şi criminalele defrişări până la cele privitoare la căile ferate, la situaţia din spitale sau la uluitoarele cheltuieli „de protocol” ale „aleşilor”.

D-na Laura Georgescu nu a auzit şi nu a citit nimic despre aceste lucruri până foarte de curând. Originară din Alfa Centauri, dânsa a ajuns în funcţia pe care o deţine exclusiv datorită competenţei obţinută pe planeta de baştină. Unde nu s-a auzit nici măcar de ruşinoasele rapoarte şi discuţii europene privitoare la corupţia din România. Doar acum, incidental, dânsa a ascultat un mare artist, de la care avea de gând să înveţe cum să mimeze cât mai bine şi mai sugestiv. Ce? Nu ştim şi nu importă. Esenţial este că ascultându-l a avut un şoc! Un mare şoc! În loc de lecţii de mimă artistul dădea lecţii de moralitate. Cui? Chiar şi statului zis român(esc)! Incredibil! Imposibil! Inadmsibil! În Alfa Centauri toată lumea ştie că Republica România este o ţară în care corupţia nu se găseşte în aparatul de stat. S-a aflat acest lucru chiar de la parlamentarii şi guvernanţii români, aflaţi acolo într-o rodnică vizită de lucru. Deci trebuie să fie adevărat!

Şi totuşi, la Pungeşti bunicile au fost maltratate şi oprimate de jandarmi, şi-au văzut copiii şi nepoţii bătuţi, şi-au văzut satele transformate în ghetouri, după model nazist. În toată România, în numele poporului, statul încalcă voinţa poporului de a nu se exploata gazele de şist. Minciuna cea mai comună este „independenţa energetică a României faţă de Rusia”, independenţă care ar dura vreo 15 ani, după care România ar fi la mâna Rusiei pe care a sfidat-o. A doua minciună – ca frecvenţă – este că în spatele protestelor populare împotriva acestor exploatări demente s-ar afla „opoziţia rusească faţă de independenţa energetică a României”. Asta cu toate că sunt companii ruseşti care au obţinut şi obţin drepturi de exploatare a gazelor de şist din România.

Cu toate că administrează şi guvernează în numele poporului, statul mafiot interzice poporului să hotărască prin referendum asupra viitorului său. Cu o minimă cheltuială conducerea statului, dacă nu era mafiotă, ar fi adăugat pe lista de candidaţi la poziţia de preşedinte al Republicii România şi una-două întrebări despre gazele de şist (contra resurselor regenerabile), supravegherea electronică (în opoziţie cu statul democratic), organismele modificate genetic (faţă de agricultura ecologică) şi alte probleme care frământă pe oameni. Şi ar fi putut amâna lansarea lucrărilor până la acest referendum. Între timp, aşa cum vedem, preţul la produsele de tip gaze de şist ar fi crescut, deci România nu avea ce pierde. Cei care îşi iau comisioane şi sprijin politic de la companiile iniţiatoare de proiecte urâte poporului ar fi pierdut însă. Ecuaţia este limpede, rezultatul se vede.

Revoltele din Ucraina sunt legitime, din punctul de vedere al statului român, cu toate că ambasadorul Ucrainei la Bucureşti este trimis nu de opozanţii care demonstrează, ci de puterea împotriva căreia sunt revoltele. Ceea ce ne face să ne întrebăm: de ce se cred legitimi cei aflaţi la putere în România? Ei nu au fost aleşi de popor! Cea mai mare parte a poporului nu a votat! Pentru că nu a avut cu cine! Dar şi dacă i-ar fi votat, poporul tot are dreptul să-i dea jos! De ce regimurile post-decembriste ar fi legitime, de ce Revoluţia din 1989 este legitimă, iar revoltele de acum nu? Dacă avem drept criterii libertatea poporului şi a individului, interesul naţional şi statul democratic, atunci revoltele sunt deplin legitime. Ca şi cele din Ucraina.

Sau nu? Ei bine, se pare că politicienii sunt de aceeaşi părere cu noi! Disperarea de a se amnistia aprioric ce dovedeşte altceva decât o conştiinţă atât de tulbure, atât de apăsată de vinovăţie, încât este cu totul terorizată de pedeapsa iminentă? Trimiterea jandarmilor spre a pune pumnul, bocancul sau armele în gura poporului arată exact acelaşi lucru. Reacţia d-nei Georgescu, pe care nu o putem vedea ca lipsită de aprobare şi îndrumare politică superioară, dovedeşte şi ea acelaşi lucru: regimul mafiot vede că timpul i s-a scurtat. Şi se zbate din greu. Aşa făcea şi regimul ceauşist în ultimele sale luni de existenţă. Şi interpreta calmul aparent din multe zone drept o dovadă a victoriei şi puterii sale. La fel făcea şi regimul nazist în ultimele sale luni, cu exact aceleaşi metode de forţă împotriva propriilor oameni şi aceleaşi iluzii.

Orice lucru omenesc are sfârşit. Orice regim politic are sfârşit. Şi, după cum foarte bine spun Românii, totul se plăteşte. Aici, ori în veşnicie. Pot politrucii şi nomenclaturiştii de astăzi să facă spume la gură cât vor. Atunci când regimul lor va cădea amnistiile pe care singuri şi le-au dat nu vor avea nicio valoare. Atunci când vor trece în veşnicie şmecheria cu care şi-au învăluit aici răutatea nu le va folosi la nimic. Dumnezeu este îndelung răbdător. Dar nu infinit răbdător, aşa cum cred proştii. Şi când răbdarea Lui se termină... totul se plăteşte.

Preot Mihai-Andrei Aldea