Hristos se naste, mariti-L !
"În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr." - Sfanta Evanghelie dupa Ioan
Hristos se naste, mariti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va!
ÎNTRUNIREA DIN CRETA. CONCLUZII
În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh,Cerând mila şi harul lui Dumnezeu pentru a face şi propovădui voia Lui,
Mărturisesc umătoarele:
După ce am încercat să arăt greşelile teologice, abaterile dogmatice şi alte probleme din pregătirea, documentele şi regulamentul aşa-numitului „Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei”, am aşteptat, în rugăciune, desfăşurarea lui şi reacţiile ce au urmat.
În aceste clipe cred că pot, cu ajutorul lui Dumnezeu, să trag unele concluzii.
1. Au fost prezentate multe mărturii în privinţa organizării şi desfăşurării întrunirii din Creta. Rămâne dovedit absolut clar faptul că nu s-au respectat principiile fundamentale ale unui sinod ortodox:
a) invitarea tuturor episcopilor ortodocşi din aria dorită a fi acoperită de sinod;
b) privirea şi tratarea lor ca urmaşi ai Apostolilor şi cu puteri egale;
c) libertatea tuturor episcopilor de a vorbi, argumenta, contra-argumenta şi vota;
d) aşteptarea cu răbdare a lămuriri tuturor problemelor teologice înainte de a închide lucrările sinodului (ajungându-se chiar la reluarea lucrărilor sinodului atunci când (re)apăreau nelămuriri);
e) deschiderea sinceră a sinodului către pleroma Bisericii;
f) preocuparea fundamentală de a cunoaşte şi a împlini voia lui Dumnezeu, pentru frământările, problemele şi durerile Bisericii Sale.
Lovitură de stat în Biserica Ortodoxă !
Biserica Ortodoxă este un organism ce cuprinde peste trei sute de milioane de oameni din întreaga lume.Din Japonia până în Argentina şi din SUA până în Indonezia, în cele mai multe ţări există grupuri mai mici sau mai mari de creştini ortodocşi.
Una dintre cele mai des întâlnite acuzaţii la adresa Bisericii Ortodoxe este aceea de învechire, de lipsă de reformă, de încremenire în trecut.
Aceasta deoarece Biserica Ortodoxă este cea care, înfiinţată de Iisus Christos în secolul I, a păstrat neschimbate învăţătura acestuia, fără modernizările şi revenirile pe care le găsim în Catolicism, Anglicanism şi altele asemenea.
Felurite grupuri mai mici sau mai mari s-au desprins din ea de-a lungul veacurilor, prin felurite reforme. De la cele ale lui Arie sau Macedonie în vremuri mai îndepărtate, până la cele ale rascolnicilor în vremuri mai apropiate.
PATRIARHIA RUSA RECUNOASTE PUBLIC EREZIILE ASA-NUMITULUI "SINOD PANORTODOX DIN CRETA"
De foarte multă vreme unele comisii teologice ale Bisericilor ortodoxe locale – alcătuite cel mai adesea din aceleaşi persoane implicate în mişcarea ecumenistă – pregătesc un aşa-numit "sinod panortodox". Denumire nemaiîntâlnită în Tradiţia Bisericii, amintind supărător de Comisia "panortodoxă" din 1921 care a provocat tulburări şi schisme fără precedent în Biserică. Atât denumirea aceasta, cu dublă conotaţie negativă, cât şi apartenenţa masivă la ideologia sincretistă a ecumenismului a pregătitorilor sinodului au îngrijorat şi îngrijorează pe mulţi.De-a lungul timpului au fost mulţi teologi care au observat alunecările din Ortodoxie atât din domeniul participările unora la mişcările, acţiunile şi organizaţiile ecumeniste, cât şi din textele care pregăteau "Sinodul panortodox". De fiecare dată s-a răspuns, în cel mai bun caz "se va îndrepta", "sunt doar pregătiri", "nu este nimic permanent", "vom verifica şi vom îndrepta". Cel mai adesea însă, nu s-a răspuns decât prin tăcere sau prin ascunderea conţinutului documentelor.
În acest an, la câteva luni înainte de programarea întrunirii din Creta denumită de organizatori "Sfântul şi Marele Sinod Panortodox", documentele, finale, au devenit în sfârşit accesibile publicului larg.
Citirea lor a provocat îngrijorări largi.
ADUNAREA DIN CRETA
Mă tot întreabă fii şi fiice duhovniceşti, precum şi alţii, care este părerea mea despre numitul "Sfântul şi Marele Sinod Panortodox" ce ar urma să se adune în Creta în acest an.Părerea mea este prea puţin importantă, fiind eu neînsemnat şi cel din urmă dintre clericii Bisericii lui Dumnezeu.
Dar, chiar şi aşa fiind, am datoria să răspund la întrebare, mai ales că este stăruitoare, spre a nu fi numărat cu cei care tac atunci când li se cere să mărturisească.
Nu există în toată Istoria Bisericii lui Dumnezeu vreo adunare a clericilor de orice fel care să se numească "sinod panortodox". Un asemenea organ al Bisericii nu a existat niciodată.
Este adevărat, Biserica are puterea de a institui multe lucruri noi, ca de pildă sărbători, timpuri ale întrunirii sinoadelor, îndreptări ale calendarului şi altele asemenea. Dar numai într-un sinod canonic! Fie el local - pentru sărbători locale şi alte asemenea lucruri -, fie sinod ecumenic pentru chestiunile ce privesc întreaga Biserică - precum îndreptarea calendarului sau altele probleme universale.
Iar canonic, un nou fel de sinod al întregii Biserici se poate înfiinţa numai şi numai într-un sinod ecumenic!
Or, cum nu există un sinod ecumenic ce să fi înfiinţat tipul de întrunire clericală numit "sinod panortodox", în Biserică nu există aşa ceva ("sinod panortodox").
Deci întrunirea unui "sinod panortodox" nu este ortodoxă. Este doar o adunare politică, după cum vom dovedi îndată.
Lansare de carte - Drumul spre Vozia volumul 2 !
Bucuresti, 2 iunie 2015 - Avem deosebita placere sa va invitam pe 12 iunie 2015, ora 19:00, la o noua lansare de carte, la The Coffee Factory din Bd. Regina Elisabeta nr. 54, lângă P-ţa Mihail Kogâlniceanu, alaturi de
autorul Mihai-Andrei Aldea si criticul literar Oliviu Crâznic.
Se vor lansa a III-a ediţie din Partea I din "Drumul spre Vozia" - "Cei trei şi Pădurea cea Mare" şi prima ediţie din Partea a II-a din "Drumul spre Vozia" - "Cei trei şi luptele Deralei".
Deschiderea prezentării va fi făcută de scriitorul, jurnalistul şi criticul literar Oliviu Crâznic.
După aceasta, autorul cărţii - Mihai-Andrei Aldea - va ţine un cuvânt, urmat de o discuţie cu cititorii şi, bineînţeles, de oferirea de autografe.
SCURTA DESCRIERE
Saga "Drumul spre Vozia", a scriitorului Mihai-Andrei Aldea a început cu romanul "Cei trei şi Pădurea cea Mare". La prima vedere o carte pentru adolescenţi, romanul fantasy a cucerit uimitor de repede oameni de toate vârstele, reuşind performanţa a două ediţii şi a unor tiraje mari în lipsa oricărei publicităţi.
A doua parte, mult aşteptată de cititori, este "Cei trei şi luptele Deralei", care apare acum, pentru prima dată.
Povestea merge mai departe, însă la un nivel şi mai înalt, atrăgând cititorul şi mai mult în lumea fantastică în care Dan, Mitu şi Surdul, la prima vedere nişte adolescenţi oarecare, călătoresc din modestul sat Şindriliţa prin locuri nebănuite către locuri şi mai neaşteptate, locuri în care puţini au îndrăznit vreodată să păşească. Şi din care şi mai puţini s-au mai întors!
Nimic nu este aşa cum te aştepţi în această carte, in afară de faptul că suferi atunci când se termină.
Din fericire, Partea a III-a, "Prin coline şi neguri", îşi aşteaptă lansarea în luna noiembrie a acestui an...
Energiile create si necreate
Un interviu cu teologul Marian Maricaru despre energiile create si necreate, ce sunt ele, cum ne influenteaza intelegerea lor modul in care credem (si lucrurile in care credem), cum trebuie inteleasa lumea fizica si spirituala raportata la aceste energii plus multe alte lucruri extrem de interesante.