Dumnezeu a creat oamenii fiinţe înţelegătoare pentru a se face cunoscut lor. Dar Dumnezeu este altceva (numai duh) şi altfel decât tot ce se află în creaţie: este Sfânta Treime, adica Unul în trei Persoane dumnezeieşti. Omul nu ar fi putut ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu prin simţuri şi nici să-L înţeleagă cu raţiunea. De aceea a fost necesar ca chiar Dumnezeu să se descopere oamenilor.   

Revelaţia dumnezeiască i-a fost făcută direct lui Adam, dar după ce oamenii au ajuns să aibă doar amintiri deformate despre ea, revelaţia a fost împrospătată direct prin proroci, iar în final din nou direct prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, venit să trăiască pentru o vreme ca om printre oameni. Sub insuflare dumnezeiască, ucenicii Săi numiţi apostoli, urmaşii acestora şi alţi sfinţi au propovăduit până în zilele noastre cele revelate de sus cu privire la însuşirile lui Dumnezeu, voia Sa, lucrările, poruncile şi planurile Sale.   

Credinţa este primirea neconditionată a revelaţiei directe a lui Dumnezeu şi a celei indirecte prin oameni aleşi de El. Fiind dumnezeiască, trebuie primită şi cu supunere şi nu s-ar fi cuvenit oamenilor să schimbe ceva din ea. Astfel, credinţa întreagă, fără să fi fost numită şi simţită aşa, ar fi apărut ca o singură mare dogmă.   

Dar nesupunerea şi mândria oamenilor au mers pana acolo, încât au corectat unele din învăţăturile primite. Cei rămaşi în ascultarea de cele descoperite de sus au fost obligaţi să răspundă acestei provocări. Pentru dezbaterea controverselor ivite reprezentanţi din toată lumea ai părţilor în conflict s-au întrunit în adunări numite sinoade ecumenice. Cum lumea creştină era la început cuprinsă în hotarele Imperiului Bizantin, ele au fost convocate prin porunca împăraţilor bizantini din acele vremuri.

Pentru apărarea dreptei credinţe, cu prilejul sinoadelor ecumenice au fost formulate adevărurile de credinţă cu privire la fiecare problema în litigiu. Semnate de împăraţi, dar mai ales acceptate de toata creştinătatea, aceste rezoluţii sinodale au devenit dogme de credinţă.

Credinţa ortodoxă recunoaşte şapte sinoade ecumenice.
    Sinodul I de la Niceea (325 d. Hr.) a fost convocat în principal ca să combată învăţătura greşită a lui Arie cu privire la  Fiul lui Dumnezeu, dar a lăsat şi alte  canoane importante, printre care modul de stabilire a datei Sfintelor Paşti.
    Sinodul al II-lea de la Constantinopol (381 d. Hr.) a combătut rătăcirea lui Macedonie cu privire la Duhul Sfânt.
    Sinodul al III-lea de la Efes (431 d. Hr.) a combătut învăţătura eronată a lui Nestorie despre persoana lui Iisus.
    Sinodul al IV-lea de la Calcedon (451 d. Hr.) a combatut monofizismul lui Eutihie, altă învăţătură greşită despre persoana lui Iisus.
    Sinodul al V-lea de la Constantinopol (533 d. Hr.) a combătut rătăcirile dogmatice ale lui Origen, Didim, Theodoret de Cyr, Theodor de Mopsuestia şi alţii.
    Sinodul al VI-lea de la Constantinopol (681 d. Hr.) a combătut monotelismul şi monergismul, ca forme ascunse de monofizism.
    Sinodul al VII-lea de la Niceea (787 d. Hr.) a combatut iconoclasmul.   

Aceste şapte sinoade ecumenice sunt cei şapte stâlpi ai Bisericii Ortodoxe la care s-a referit în Sfânta Scriptură un autor inspirat de Duhul Sfânt: " Intelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi."

Biserica Ortodoxă nu recunoaşte ca ecumenice decat aceste şapte sinoade, spre deosebire de romano-catolici care au până în zilele noastre câteva zeci de sinoade numite ecumenice, deşi nu au mai participat la ele şi Bisericile Răsăritene. În 842 d. Hr. a avut loc un sinod care a reafirmat toate dogmele celor şapte sinoade anterioare numite ecumenice, fiind numit Sinodul Ortodoxiei.

Dacă nu ar fi apărut atâtea învăţături greşite care trebuiau combătute, Sfinţii Părinţi, din smerenie, nu s-ar fi aplecat cu mintea asupra acestor taine şi credinţa din toata inima ar fi fost mult mai simplă.

Drept pildă avem exemplul a trei bătrâni care mult timp au trăit singuri pe o insulă pustie. Toate cunoştinţele lor teologice se rezumau la faptul că în Dumnezeu sunt trei persoane. Ca urmare, toata rugăciunea lor către Dumnezeu se rezuma la urmatoarele cuvinte: "Voi Trei, noi trei, miluiţi-ne pe noi!". Rânduiala lui Dumnezeu a facut să ajungă pe această insulă şi un grup de teologi învăţaţi. În timpul scurt petrecut împreună au încercat să-i înveţe pe bătrâni şi altă rugăciune mai completă.  Când la plecare s-au îndepărtat puţin de ţărm, cu spaimă i-au vazut pe cei trei bătrâni venind dupa ei mergand pe apă, ca să le ceară să le mai spună o dată ceea ce îi învăţaseră, căci uitaseră. În faţa unei asemenea minuni, care vorbea despre înălţimea la care se ridicaseră cei trei bătrâni prin simplitatea lor, le-au spus, bineînţeles, să continue aşa cum s-au rugat şi până atunci.   

Sursa: VADEMECUM CREŞTIN ORTODOX
Cunoştinţe minim necesare în lumina învăţăturilor Sfinţilor Părinţi