«Copiii cuminti primesc dulciuri si jucarii, iar cei rai, nuieluse ». Asa auzeam in copilarie de la parintii nostri. Acum, la varsta maturitatii, ne reamintim cu nostalgie de acele seri minunate cind ne pregateam cizmulitele sau bocanceii pentru micul dar ce avea sa ne lumineze inceputul lui decembrie.

Mos Nicolae  venea in fiecare an, punctual, cu aromele primelor portocale care inmiresmau zilele de iarna ale copilariei noastre. Acum, din tara sau din departari, ne simtim din nou legati, prin firul amintirilor de acele vremuri calme ale copilariei. Ati pregatit cizmele?

Seara lui Nicolae

In noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.

Cu totii stim ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.

De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

Cine este Mos Nicolae?

Cunoscut in Transilvania si sub numele de Sin-Nicoara, Sfintul Nicolae este cel mai popular sfint in Ardeal. Sarbatoarea lui a generat un adevarat folclor, de la darurile de “Mos Neculai” si pina la obiceiurile si legendele diferentiate de la sat la sat. Nascut in cetatea Patara din tinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (in limba greaca “biruitor de popor”) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce i-au murit parintii, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat manastirea Sionului de linga Mira, capitala Lichiei, calatorind la Ierusalim.

Crestinii acelor timpuri au pastrat memoria numeroaselor sale minuni (readucerea la viata a unui corabier cazut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea, prin rugaciune si post, a furtunii de pe mare s.a.m.d.). In ultima parte a vietii s-a retras la manastirea ctitorita de el, a Sionului, unde a fost inmormintat la 6 decembrie 352. Dupa opt ani, imparatul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica, in cartierul Vlaherne, cu hramul numelui sau. Ducindu-se vestea ca din mormintul sau izvoraste mir, crestinii din intreaga lume au facut pelerinaj, vindecindu-se de boli incurabile.

Din veacul al XIX-lea, mina dreapta a Sfintului Nicolae se pastreaza la Biserica Sfantului  Gheorghe Noi din Bucuresti, unde se gaseste si mormintul Sfintului voievod martir Constantin Brincoveanu cu cei patru fii ai sai. Numeroase biserici din tara si mai ales din Ardeal au hramul Sfintului Nicolae.

Ce aduce Mos Nicolae ?

La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Pentru ca toţi (vrem să) avem  suflet de copil, îl asteptăm pe Moş Nicolae, cuminţi, ascultători, împăcaţi cu toţi cei din jur, şi dezinteresaţi de a face aceste lucruri pe moment doar ca Moşul să fie mai darnic. Aşa cum ne lustruim cizmuliţele şi bocănceii pentru a primi darurile si dulciurile mult dorite, tot aşa să ne lustruim cu sârg sufleţelele pentru a putea primi şi darurile ceresti ale Sfantului Nicolae: bucuria copilarească şi pacea sufletească.

Autor: Gabriela Tudor

Sursa: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/12/cine-e-mos-nicolae-ce-a-duce-mos-nicolae/

Gripa nouă se extinde rapid şi în Germania, odată cu apariţia noului val de îmbolnăviri. Numai în ultima săptămână au fost înregistrate peste 3.000 de noi cazuri, de două ori mai multe decât săptămâna precedentă. Autorităţile au început campania de vaccinare a populaţiei împotriva gripei porcine. Însă, germanii nu se grăbesc să se vaccineze, mai ales după ce au aflat că statul german a comandat două tipuri diferite de vaccin: unul pentru populaţie şi altul pentru cadrele medicale ,şi militari.

Vaccinul Celvapan, cel destinat politicienilor, funcţionarilor şi soldaţilor, este considerat a fi mai uşor de suportat de sistemul imunitar, informează Deutsche Welle. Purtătorul de cuvânt al Ministerului german de interne, Christopher Hübner, a declarat că statul german a achiziţionat 200.000 de astfel de vaccinuri.

Vaccinul destinat populaţiei se numeşte Pandemrix. El conţine elemente care amplifică efectele vaccinului, dar care pot genera şi reacţii adverse ale sistemului imunitar.

Autorităţile germane resping acuzaţiile aduse de presă potrivit cărora vaccinul destinat populaţiei nu ar fi sigur. Potrivit acestora, UE a aprobat trei feluri de vaccinuri 100% sigure. Oficialii susţin că la semnarea contractului cu firmele producătoare, nimeni nu a ştiut că există deosebiri între cele două vaccinuri.

Pentru a câştiga încrederea oamenilor în vaccinul destinat popolaţiei, cancelarul german Angela Merkel a declarat că se va lăsa vaccinată cu Pandemrix. Rămâne de văzut, însă, dacă germanii vor fi sau nu impresionaţi de gestul ei.

Sursa: http://www.antena3.ro/stiri/externe/gripa-noua-in-germania-populatia-primeste-un-alt-vaccin-decat-politicienii-militarii-si-medicii_84370.html

de Prof. I.C. Gheorghiţă

“Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur” zice psalmistul.

Vai de noi creştinii de astăzi! Sfinţii Părinţi spun că datorită vieţuirii timp îndelungat în păcat, omul a ajuns la orbirea minţii şi la nesimţirea (împietrirea) inimii. Deci chipul lui Dumnezeu din om s-a pierdut, omul rămânând un simplu animal (care chiar seamănă cu isteaţa maimuţă).

Altfel spus, omul a murit! Acel om făcut după chipul lui Dumnezeu, care avea poziţie verticală – şi morală nu numai fizică, pentru că Domnul zice tuturor necredincioşilor: “V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt veţi muri în păcatele voastre” (Ioan 8, 24).

Nu este de mirare, în starea aceasta de moarte a sufletului, că vedem bisericile pline de oameni care cască gura pe pereţi admirând, cât ţine slujba, picturile, predica preotului, cântatul stranei, etc.

Pentru a repara oarecum situaţia, unii teologi au inventat lălăiala împreună a tuturor – chipurile astfel creştinii s-ar ruga împreună, într-un glas – uitând de mustrarea Domnului prin proorocul Isaia: “Poporul acesta se apropie de mine cu buzele dar cu inima lui e departe de mine.

Zadarnic Mă cinstesc învăţând porunci care sunt omeneşti”. Dar vai! Vai de noi!

Când un bătrân a fost întrebat de un ucenic: “Părinte spune- mi un cuvânt cum să mă mântuiesc”, el i-a răspuns: “Fiule, toţi ştim cum să ne mântuim, dar nu vrem să ne mântuim!”

Deoarece am ajuns mai nesimţiţi decât pietrele, în faţa lui Dumnezeu, trebuie să o luăm de la capăt, de la zero; trebuie să ne impunem – chiar dacă nu ne face plăcere – un program duhovnicesc zilnic, foarte riguros, care să cuprindă rugăciuni, metanii, citirea zilnică a Sfintei Scripturi, a Vieţilor Sfinţilor, insistând până ce Dumnezeu ne va deschide mintea şi, mai ales, inima, ca astfel să ne întoarcem la viaţă.

Astfel inima va învăţa să iubească ceea ce trebuie, nu ceea ce vrea. “De aceea rătăciţi, fiindcă nu ştiţi Scripturile şi puterea lui Dumnezeu”, a spus Domnul fariseilor şi saducheilor, din toate timpurile şi mai ales celor de astăzi. Noi ne-am învăţat să dăm vina pe cei din vechime – contemporani Mântuitorului – dar nu vedem uriaşa răutate de acum, adică a noastră a celor care ne numim creştini.

Mă gândesc la o pericopă care nu se citează decât foarte rar prin predici: “Şi inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut era una, şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte. Şi, cu mare putere, Apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi. Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi care aveau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute şil puneau la picioarele Apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă” (Fapte 4, 32-35).

Aşa a fost Biserica întemeiată de Hristos, având ca temelie dragostea: “Întru aceasta vor cunoa şte că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea DRAGOSTE unii către alţii”.

Oare de ce au renunţat creştinii la acest mod de viaţă? Pentru ce s-au lepădat de Hristos cu fapta? În locul acestui mod de viaţă s-au instalat astăzi abuzul şi nesimţirea, datorită iubirii de arginţi, de desfătări şi nu în ultimul rând a unei mari mândrii. Unii îşi fac vile luxoase, ori se plimbă prin străinătăţi, în timp ce alţii nu au cu ce-şi plăti medicamentele şi întreţinerea la bloc şi nici chiar pâinea cea de toate zilele. Dar toţi ne numim fraţi, creştini sau iubiţi credincioşi.

Această mare ipocrizie este fiica apostaziei, chiar dacă ne ascundem după deget. Interesant este şi faptul că mulţi dintre noi, când suntem puşi într-o funcţie ne şi credem stăpâni – şi ne comportăm ca atare persecutând, dispreţuind şi nedreptăţind pe aproapele, ca să se vadă că suntem şefi – sfidând astfel, pe Stăpânul Cel adevărat, care ne porunce şte că cel ce vrea să fie stăpân este dator să fie slugă tuturor.

Acestora le vorbeşte Sfântul Arhidiacon Ştefan, când spune: “Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt; precum părinţii voştri aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum (Fapte 7, 51-52).

Dar mai ales le va vorbi Judecătorul Cel Drept pentru veşnicie: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol am fost şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat”.

Iar când vom răspunde că nu L-au văzut nici flămând, nici gol, nici însetat, nici bolnav şi nici în temniţă zăcând fără a-L cerceta Domnul ne va răspunde cu cuvintele: “Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei 24, 41-45).

Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr este foarte actuală şi strict legată de temă, de nesimţire. Prăpastia cea mare s-a săpat, prăpastie creată de nesimţirea bogatului, care îi cere tot lui Lazăr cel năcăjit, să-l slujească chiar şi în iad. “Părinte Avraame – îi spune acela – fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr ca să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie”.

Însă Avraam îi răspunde. “Fiule adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta şi de asemenea Lazăr pe cele rele; iar acum el se mângâie iar tu te chinuieşti. Şi peste toate între noi şi voi s-a întărit o prăpastie mare, ca cei ce voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi” (Matei 16, 24-26).

În toată viaţa lui pământească bogatul a ţinut această distanţă sau prăpastie între el şi săracul Lazăr. Nu s-a apropiat sufleteşte de el niciodată, întărind astfel acea prăpastie. Aşadar nici după moartea trupului nu se poate schimba nimic, rămâne pentru veşnicie acea prăpastie.

Sursa: http://proortodoxia.wordpress.com/2009/09/14/despre-nesimtire/#more-2691

Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită.

Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării.

Lipeşte-te de Domnul şi nu te depărta, ca să fii înălţat la sfârşitul vieţii.

Tot ce ţi se va întâmpla, primeşte cu plăcere şi în necazurile tale fii îndelung-răbdător.

Că în foc se lămureşte aurul, iar oamenii cei plăcuţi Domnului, în cuptorul smereniei.

Crede în El şi-ţi va ajuta ţie, îndreptează căile tale şi nădăjduieşte în El.

Cei ce vă temeţi de Domnul aşteptaţi mila Lui şi nu vă abateţi, ca să nu cădeţi.

Cei ce vă temeţi de Domnul, credeţi Lui şi nu se va pierde plata voastră.

Cei ce vă temeţi de Domnul, nădăjduiţi în cele bune şi în veselia veacului şi a milei.

Uitaţi-vă la neamurile cele din început şi vedeţi cine a nădăjduit spre Domnul şi s-a ruşinat?

Sau cine a petrecut în frica Lui şi a fost părăsit? Sau cine L-a chemat pe El şi a fost trecut cu vederea?

Pentru că îndurător şi milostiv este Domnul şi iartă păcatele şi mântuieşte în vremea necazului.

Vai inimilor celor fricoase şi mâinilor celor slabe şi păcătosului care umblă pe două cărări!

Vai inimii celei slabe! Că nu crede, pentru aceea nu va fi apărată.

Vai vouă, celor ce aţi pierdut răbdarea! Ce veţi face când vă va cerca Domnul?

Cei care se tem de Domnul nu vor fi necrezători cuvintelor Lui, şi cei ce-L iubesc pe El vor păzi căile Lui.

Că cei ce se tem de Domnul vor căuta bunăvoinţa Lui, şi cei ce-L iubesc pe El vor împlini legea.

Cei care se tem de Domnul vor găti inimile lor şi înaintea Lui vor smeri sufletele lor, zicând:

Să cădem în mâinile Domnului, şi nu în mâinile oamenilor.

Că precum este slava Lui, aşa este şi mila Lui.

continuati lectura aici: http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=72&=3