Par­inte, cu durere obser­vam ca Roma­nia nu mai are put­erea si val­oarea de alta­data, pen­tru ca ea nu face decat sa exe­cute ordinele mar­ilor put­eri ce con­duc intreaga omenire, fara sa se mai opuna catusi de putin si se accepta niste masuri impotriva Romaniei, in defavoarea noas­tra, atat mate­r­ial cat si spir­i­tual. Cre­deti ca mai exista o Romanie libera?

Roma­nia azi nu mai exista decat cu numele, si nu numai Roma­nia, de alt­fel. Real­i­tatea popoarelor nu mai este con­tro­lata de ele insele, ci ele sunt con­duse de cen­trul euro­pean. Nu se poate vorbi despre o Romanie lib­era pen­tru ca guver­nul Romaniei este con­dus de mar­ile put­eri care stau ascunse in spatele Uni­u­nii Europene sau al altor uni­uni inter­na­tionale. Democ­ra­tia nu exista in real­i­tate, ea este numai in aparenta si ne da noua impre­sia ca sun­tem liberi. A ramas doar o rezis­tenta for­mala a natiu­nilor, ast­fel incat sa le mai poti numi Roma­nia, Bul­garia, Ser­bia. Real­i­tatea este doar in mainile comite­tu­lui cen­tral care diri­jeaza toata viata popoarelor. Este o evi­denta inabusire a voin­tei popoarelor si o tend­inta evi­denta de ameste­care a nea­murilor, ca oamenii sa nu isi mai recunoasca mai intai iden­ti­tatea ca neam, iar mai apoi iden­ti­tatea ca om, cre­atie a lui Dum­nezeu. Nu vedeti exper­i­mentele amer­i­canilor, ca iau un grup de copii dintr-o tara si ii pun sa invete in alta tara, ca sa amestece cul­turile si obi­ceiurile natale? Pe ei nu ii intere­seaza pacea si bunastarea popoarelor, asta e numai o teorie goala pen­tru pros­timea asta a lumii. Natiu­nile, la ora actu­ala, sunt descompuse.

 Si cei care nu cred in aceasta fal­si­tate a pacii lor cum sa se opuna?

Nu ai cum te opune. Daca te revolti si iesi in strada impotriva lor, tot jocul lor il faci. Majori­tatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grija ei sa isi infil­treze oamenii lor ca sa le deturneze ros­tul. Si nici nu stim de fapt impotriva cui ne razvra­tim si protes­tam. Noi avem impre­sia ca Europa are un sis­tem demo­c­ra­tic la baza, dar Europa este tot sovi­eti­zata, o Europa sovi­et­ica. Este ace­lasi mare lagar sovi­etic al Moscovei decat cu alta sapca, iar din­colo, in Occi­dent, avem de-a face cu lagarul cap­i­tal­is­mu­lui. In aparenta, intre rusi si amer­i­cani pare a fi o diferenta polit­ica si eco­nom­ica, dar in spatele lor este un sin­gur stapan, care atunci cand isi va desavarsi put­erea asupra tuturor statelor, se va incorona drept con­d­u­ca­torul lumii si nu va fi altul decat marele antihrist. Aceasta put­ere diri­jeaza si con­troleaza totul pana la pre­tul unei paini, totul e con­tro­lat. De aceea si vor sa puna aceste cipuri elec­tron­ice, ca sa te con­troleze si pe tine, nu numai painea pe care o mananci.

 Am citit ca unele state europene se opun imple­men­tarii cipurilor in actele de iden­ti­tate. Cre­deti ca atunci cand tara aceasta va imbratisa toate prin­cipi­ile sis­temu­lui antihris­tic, pen­tru ca prac­tic noi sun­tem o tara usor de manevrat, nein­sem­nata eco­nomic, – cre­deti ca e bine sa fugim in alta cetate care sa ne dea posi­bil­i­tatea sa alegem legea lui Dumnezeu?

Dar unde sa fugi? Este si asta o alta inse­la­to­rie de a lor, de a se opune chipurile actelor bio­met­rice, dar pana la urma tot le vor intro­duce. Sa nu cumva sa fugi de aici de urs si sa dai din­colo de mama ursu­lui. Fac si ei asa, un fel de pro­pa­ganda ca sa apara ca sunt in viata polit­ica altceva decat sunt de fapt. La ora actu­ala nu tre­buie sa ne mai incre­dem in niciun sis­tem politic sau eco­nomic. Nu, sa nu ne facem iluzii desarte. Unde sa te duci? Ca tot lagar e peste tot, doar ca pare ca e mai bun, dar e aceeasi amaraciune.

 Vedeti aproape un even­tual razboi?

Este posi­bil, dupa cum se deruleaza eveni­mentele. Si, pe de alta parte, este aproape si sfarsi­tul acesta al lumii si tre­buie sa se implin­easca toate pro­roci­ile Apoc­alip­sei. De aceea ei cumva se si grabesc si vor sa dimin­ueze numarul acesta al con­suma­to­rilor, ca sa ii poata stapani mai usor. Vor veni vre­muri grele – nu ai sa poti sa mai iei un medica­ment, o bucata de paine, si comu­ni­carea si intra­ju­torarea din­tre noi va fi cu anevoie de facut. Se va face, si asta deja s-a inceput, uciderea omu­lui la nivel ofi­cial, prin otravurile care ni le intro­duc in man­care, prin otravurile ce ni le intro­duc in aerul ce-l res­pi­ram, prin otravurile din vac­cin­uri – toate se fac la nivel ofi­cial. Iar noi le luam pe toate de bune, pen­tru ca asa spune ziarul ori tele­viz­iunea. Omul a ajuns un sclav, un rob, dar cu mult sub con­di­tia sclavu­lui de alta­data. Pen­tru ca sclavul inainte stia cui se supune, dar omul de azi a devenit un rob care nu isi cunoaste stapanii. El nici macar nu stie ca este rob.

 Deci aceasta criza eco­nom­ica con­siderati ca tre­buie rab­data asa sau sa cau­tam alte solu­tii eco­nom­ice si politice? Cum ne putem opune?

Grev­ele nu au nicio val­oare, ele fac parte din planul lor. Romanul de alt­fel e foarte puturos, s-a invatat cu comod­i­tatea si nu suporta sa munceasca ceva. Au gra­dini la tara cu pomi fruc­tiferi si nici ca se duc sa ingri­jeasca grad­ina sau sa adune prunele. Ei vor ceva con­fort­a­bil; de pilda aici la noi, in zona, abia gas­esti un insta­la­tor sa iti repare chi­u­veta sau pe cineva sa iti varuiasca sau sa iti ten­cuiasca in casa. Ne-am invatat boieri. Eu cred ca aceasta criza este si din icono­mia lui Dum­nezeu, pen­tru ca ne indeamna la o viata mai austera, la o seri­oz­i­tate in viata noas­tra crestina de zi cu zi, la lacrima si pocainta. Sa mul­tumim lui Dum­nezeu ca nu ne-a pedep­sit mai rau pen­tru cat am fi mer­i­tat. Poate ca va mai trezi pe unii criza asta. Prea multa necred­inta si prea multa faradelege este pe pamant. De aceea, daca vom avea con­sti­inta pacatose­niei noas­tre, ne vom asuma si criza in care traim. Mai bine sa ne rugam ca Sf. Siluan pen­tru intreaga omenire decat sa protes­tam. Pen­tru legea lui Dum­nezeu nu stim sa protes­tam, dar pen­tru marirea salari­ilor da. Cand marsalui­esc homo­sex­u­alii, cand ni se pun cipuri, cand ni se omoara copiii prin vac­cin­uri, nu protesteaza nimeni, sau foarte putini. Iata ca avem posi­bil­i­tatea sa revenim la asceza cres­tin­is­mu­lui de altadata.

Pen­tru noi, cres­tinii, este o bine­facere aceasta sara­cie, pen­tru ca ne invata sa fim mai cu stapanire de sine, mai gri­julii si mai cu frica de Dum­nezeu. Nu vedeti ca popoarele mai eman­ci­pate, care au toate la inde­m­ana, nu mai cred in Dum­nezeu? Primul act pe care il fac, atunci cand se simt in bunastare, este sa uite de Dum­nezeu. Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de alta­data? Dar sa crezi ca un sis­tem politic sau eco­nomic te mai poate izbavi, este o mare inse­lare, pen­tru ca soci­etatea este alter­ata ca si con­d­u­ca­torii lumii pana in adan­curile fiin­tei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solu­tie decat rugaciunea.

 Si cum sa ne rugam? In spi­tal, la Cluj, imi spuneati ca va pare rau ca nu ati indem­nat oamenii mai mult spre rugaci­une, ca nu i-ati invatat sa se roage.

E foarte impor­tant sa stii sa te rogi. De multe ori si noi, calu­garii, stam in man­a­s­tiri si nu ne rugam, doar ni se pare ca ne rugam. Nu e de ajuns sa mergi la bis­er­ica, la slu­jbe si sa stai acolo ca si cum ti-ai facut dato­ria, din oblig­atie. Tre­buie sa insis­tam pe lucrarea laun­trica. Dege­aba zicem multe rugaci­uni cu gura sau cu mintea, daca nu apro­fun­dam, daca nu traim ceea ce ne rugam. Acum si mirenii tre­buie sa apro­fun­deze rugaci­unea din inima, pen­tru ca va fi sin­gura noas­tra izbavire – rugaci­unea din inima. Pen­tru ca in inima este radacina tuturor patim­ilor si acolo tre­buie sa lucram. Pana acum a mai mers cu lucruri super­fi­ciale, dar pen­tru vre­murile ce ne stau inainte, nu va fi de ajuns. Daca nu vom avea rugaci­une cu stra­pun­gerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psi­ho­logic, pen­tru ca au metode nevazute de reed­u­care a mintii. Astazi mi se pare ca nepasarea este cel mai greu pacat. Nu mai sim­tim nimic la rugaci­une, nu avem lacrimi de pocainta. Vor veni vre­muri in care numai cei ce vor simti harul lui Dum­nezeu vor putea dis­tinge binele de rau. Cu mintea ome­neasca va fi cu neputinta de ales intre bine si rau. Vor fi mari inse­lari si numai harul lui Dum­nezeu ne va putea izbavi de ele. Asadar, rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inse­larii! Pen­tru ca numai prin rugaci­une putem primi harul lui Dum­nezeu. Daca nu ne rugam si per­se­veram in lenevia si nepasarea noas­tra fara pocainta, atunci este posi­bil sa pier­dem instinc­tul indrep­tarii. Sa ne fer­easca Dum­nezeu sa pier­dem instinc­tul indreptarii!

 Dar nu exista riscul ca in aceste stram­torari si pe fon­dul unei saracii de pro­por­tii, oamenii sa intre in pan­ica si sa se ridice unul impotriva celuilalt si sa nu mai existe bunavointa crestina?

Pai toc­mai de aceea vom avea nevoie sa invatam rugaci­unea laun­trica, sa ne putem stapani in aceste sit­u­atii si sa nu ne paraseasca harul lui Dum­nezeu. Ei asta si urmaresc – instau­rarea anarhiei, ca ast­fel sa ia amploare ura si dezbina­rea intre oameni, pana si intre crestini.

 Ce cre­deti ca mai con­tribuie la dezbina­rea care este astazi intre cres­tini? De pilda, pe inter­net sunt multe bloguri sau sai­turi orto­doxe in care se prez­inta real­i­tatile lumii ce ne incon­joara. Pe de o parte ele sunt bune, pen­tru ca iti ofera posi­bil­i­tatea sa te informezi, pen­tru ca majori­tatea surselor de infor­mare din mass-media sunt com­pro­mise si manip­u­la­toare – dar pe de alta parte se dez­bat intre cres­tini prob­leme care, de cele mai multe ori, duc la cer­turi si ajung sa se cleveteasca fratii intru cred­inta unii pe altii. Comen­tarii se numesc ele in lumea blogurilor. Cre­deti ca ast­fel de dis­cu­tii au folos duhovnicesc? Ne ajuta ele sa vedem mai bine realitatea?

Tre­buie sa avem mare grija cum manuim inter­ne­tul, pen­tru ca el este unealta mai mult draceasca. Este creat tot de sis­tem ca un mijloc de scan­dal, pen­tru a dis­trage aten­tia oame­nilor de la lucrurile esen­tiale si de a ne pierde tim­pul palavragind. Folosirea aces­tei metode nu are cum sa aduca binele omu­lui si soci­etatii. Nu vedeti cum se tam­pesc copiii care stau la tele­vi­zor, la cal­cu­la­tor, pe inter­net, ca nu mai stiu sa numere nici pana la cinci? Ce exem­plu le oferim noi aces­tor copii daca noi ne per­mitem sa palavragim pe inter­net? Folosind prea mult inter­ne­tul ne facem par­tasi la acest sis­tem care urmareste sa trans­forme soci­etatea intr-o lume oarba, hand­i­ca­p­ata mintal, care sa nu mai poate dis­tinge mai tarziu binele de rau si ast­fel sa accepte pecetea lui antihrist. Inter­ne­tul poate fi folosit in bine, dar cu masura si cu mare aten­tie ce pro­movam prin el. Tehnica e buna, dar in masura in care real­izezi ceva bun. Dar daca noi real­izam dezbinare si palavrageala nu facem altceva decat sa fim pre­cum cir­carii si bufonii. Oferim oame­nilor paine si circ.

 Mar­tur­isirea cred­in­tei, care este o dato­rie evanghe­lica, cum ar tre­bui facuta, ast­fel incat sa nu cadem in extreme, ajun­gand in felul acesta la schisme grab­nice si neintemeiate?

Dragii mei, mar­tur­isirea tre­buie facuta fara echivoc, fara ascun­zisuri. Ade­varul tre­buie scos la lumina, dar numai ade­varul, pen­tru ca lumea nu mai stie de unde vine si incotro merge. Din pacate man­ualele teo­log­ice prez­inta real­i­tatea Bis­ericii trunchiat si copiii nos­tri nu vor avea acces la o invatatura aut­en­tica a isto­riei bis­ericesti. Sis­temul politic a urcat si pana la var­ful ier­arhiei bis­ericesti, ca peste tot, de alt­fel. Dar asta nu e nicio nou­tate. Cum a fost Bis­er­ica sub comu­nism, asa e si acum. Si tot asa va si supravi­e­tui – prin jertfa si mar­tur­isire. Insa nu iesim din staul si nu tre­cem la nicio alta bis­er­ica schis­mat­ica, chipurile orto­doxa. Ramanem in Bis­er­ica in care ne-am nascut si sa avem cura­jul sa mar­tur­isim orice abatere de la dreapta cred­inta. Deo­cam­data nu se pune prob­lema unei erezii vadite in Bis­er­ica noas­tra. Avem dato­ria de a vadi rat­acir­ile con­d­u­ca­to­rilor bis­ericesti, de a vadi peri­colul ecu­menist, pen­tru a evita fatala unire cu papis­tasii sau alte comu­ni­tati bis­ericesti care sunt cazute din Har, nu mai au suc­ce­siune apos­tolica si nu mai pas­treaza ade­varul intreg al Bis­ericii Sobor­nicesti, sta­bilit prin cele 7 sinoade ecu­menice. Sa ne pazeasca Dum­nezeu de o ast­fel de unire necanon­ica! Atunci nu va mai fi har intr-o ast­fel de bis­er­ica. Dar Dum­nezeu isi va pas­tra ale­sii Lui si va pazi Bis­er­ica Orto­doxa, dupa cum ne-a fagaduit. Sa ne rugam sa ne pazeasca in acele vre­muri si sa nu cadem in mreaja inse­larii. Insa tot erezie este si sa te desparti de Trupul Bis­ericii fara inte­meiere canon­ica, asa cum e cazul bis­ericii stiliste de la noi. Un apolo­get intelept si un ade­varat apos­tol ar vre­murilor noas­tre are dis­cer­na­man­tul mar­tur­isirii si nu mar­turis­este cu patima, fara socoteala, ci stie sa se faca tuturor toate, fara sa se abata de la Ade­var. El cauta mereu sa lupte sa poata trezi in ceilalti sen­ti­men­tul de aparare a Ade­varu­lui. Acesta este ros­tul mar­tur­isirii lui, dar, din pacate, tara noas­tra nu are un ast­fel de mar­tur­isi­tor la ora actu­ala. Ros­tul mar­tur­isi­to­rilor este sa faca ostasi ai apararii Ortodoxiei.

 In incheiere am vrea sa ne spuneti cum ati dep­a­sit greu­tatea bolii si toto­data un cuvant de incu­ra­jare pen­tru cres­tinii care trec prin boli grele si sufer­inte trupesti.

As vrea sa le mul­tumesc din nou tuturor celor care s-au rugat pen­tru nevred­ni­cia si neputinta mea si Maica Dom­nu­lui sa ras­plateasca rugaci­unea si oste­neala fiecaruia. Dar sa stiti ca intot­deauna bolile si necazurile sunt con­secinta pacat­u­lui, de sus pana jos. Fiecare este pedep­sit de Dum­nezeu dupa raspun­derea pe care o are – mica sau mare. Stateam si ma gan­deam pe patul spi­talu­lui de la Cluj: Care o fi cauza sufer­in­tei mele, de nu vrea Dom­nul sa ma ridice deloc? Si cauza nu eram decat eu, pacatele mele. Si cand am con­sti­en­ti­zat ca pen­tru pacatele mele sufar aceasta boala, atunci m-a si ridi­cat Dum­nezeu. Man­dria mea este pric­ina bolii. Acum mi-a mai dat Dum­nezeu si schiopatul asta la piciorul drept – si asta are o cauza: ca mergeam prea tan­tos asa. Prea cre­deam eu ca toata lumea e a mea si eu sunt buricul paman­tu­lui. Dar iata ca nu sunt nimic, decat iarba uscata. Asa ca sa dam slava lui Dum­nezeu in boli, pen­tru ca prin boala invatam smere­nia, bunatatea, rab­darea si asa primim man­tuirea. Toate sunt spre smere­nia si man­tuirea noas­tra. Fara smere­nie nu ne putem mantui.

(inter­viu real­izat de Mon­ahia Fotini, 5 iunie 2010)