Experimentul norvegian: cum se distrug familia si copilaria pe altarul diversitatii sexuale

Citeşte mai departe...

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea

Părinte, interviul pe care vi l-am luat a stârnit multă frământare, ca să nu spun chiar certuri pe internet.

Dacă nu este în viaţa de toate zilele, dacă ceea ce vorbim noi sau scriem noi nu aduce roade în viaţa de toate zilele, nu am făcut nimic.

Poate se va ajunge şi la roade practice.

Să dea Dumnezeu!

Deci, în urma acestui interviu s-au spus şi s-au prezentat, mai mult sau mai puţin politicos, tot felul de păreri contra. Şi pro, dar şi contra. Unele vi le-am arătat chiar noi, altele poate le-aţi citit, dar nu ştiu să fi răspuns la vreuna dintre ele. De ce?

Din trei pricini. Întâi, că nu mi-au fost adresate, acele cuvinte, mie. Al doilea, că mi s-au părut dezamăgitor de neserioase, de superficiale, şi am dorit să dau vreme autorilor să îşi revină, să aprofundeze tema. Mă bucur să fiu contrazis, dar argumentat. Cine a fost la cateheză la noi la biserică ştie bine că mă bucur mult când cineva mă contrazice argumentat. Şi dacă are şi dreptate, şi dovedeşte că am greşit cu ceva, îmi vine să-l iau în braţe de bucurie! Când cineva îmi arată unde am greşit îmi face un bine mai mare decât dacă mă învăţa ceva nou. Căci ceea ce nu ştii nu se pedepseşte de Dumnezeu, ori se pedepseşte puţin. Dar când strâmbi lucrurile, bătaia este mare şi grea. Deci, mă bucur să fiu contrazis, desigur dacă sunt şi argumente. Dar dacă cineva stă împotriva unei păreri teologice fără argumente, ba chiar cu argumente false, mă întristez. Mă întristez foarte tare. Căci îşi face mult, foarte mult rău sie-şi, dar şi celor care-l aud sau îl citesc şi îl cred.

Şi a treia pricină?

Am în lucru o carte despre arte marţiale şi Ortodoxie, cu aplecare mai ales asupra Neamului Românesc, bineînţeles, pentru că sunt român. Acolo nădăjduiesc să găsească răspunsurile toţi cei care caută adevărul. Mi s-a părut fără rost să spun de mai multe ori aceleaşi lucruri.

Vreţi să ne răspundeţi, totuşi, cât de scurt se poate, la măcar unele din obiecţii?

Da. Se pare că mulţi tot nu au înţeles termenul de arte marțiale. Ba unii chiar au spus că e un cuvânt păgân, pe care creştinii nu au voie să-l folosească. Iar asta pentru că marţial vine de la Marte, zeul războiului la romani.

Uite aşa ajung unii creştini pripiţi de fac de râs Biserica şi Ortodoxia! După aceeaşi logică, ar trebui interzis creştinilor cuvântul „marţi”, că tot de la „Marte” vine. Dar şi cuvintele Miercuri şi Vineri, că vin de la „Mercur” şi „Venera”. „Luni” vine de la „Luna”, la care de asemenea mulţi păgâni se închinau şi se închină şi azi. „Joi” de la „Joe” sau „Jupiter”, adică „Zeus”. La fel ar trebui interzise creştinilor şi expresii ca „aer marţial”, „curte marţială”, „legea marţială”, „de joi până mai apoi” şi altele asemenea. Ar trebui să schimbăm numele planetelor Marte, Venus, Mercur, Jupiter, Neptun, Saturn şi Pluto. Adică nu şi al planetei Pluto, al planetoidului Pluto, că l-au retrogradat astronomii de azi, nu-l mai recunosc drept planetă. Oricum, ar trebui, nu-i aşa, să negăm, să eradicăm aceste nume, şi multe altele asemenea, care au, evident, origine păgână. Ba poate să ştergem şi din calendar pe Sfânta Erotiida, pe Sfânta Afrodita, pe Sfântul Amona, pe Sfânta Salomeea şi alţi sfinţi şi sfinte care au nume de origine păgână! Este o prostie! Păi Binecredinciosul nostru Împărat Iustinian, când a construit Sfânta Sofia, a folosit în ea coloane şi pietre de la templele ruinate ale religiilor păgâne. Şi toate miile de sfinţi părinţi care au slujit în ea, nu s-au împiedicat de asta. Sfântul Apostol Pavel a citat din autorii păgâni ceea ce era conform cu Evanghelia. Sfinţii Părinţi au folosit limbajul filosofic greco-roman în valenţă creştină, fără să se împiedice de originea sa păgână. Nu originea veche a cuvântului are însemnătate, ci înţelesul lui de acum. Iar înţelesul expresiei „arte marţiale” este acela de ştiinţă ostăşească la cel mai înalt nivel. Este o expresie tehnică. Sunt extrem de multe expresii tehnice venite de la romani şi păgâni, care au la origine legătură cu religiile păgâne de atunci. Dar nimeni nu le foloseşte într-un asemenea sens, de religiozitate păgână. Ba cei mai mulţi nici nu-şi închipuie originea lor. De altfel, supunând creştinii unei asemenea logici ar însemna să îi sileşti pe greci să îşi renege o mare parte din limbă. Chiar nu are rost să mai stăruim. Cred că pentru un creştin adevărat o asemenea obiecţie nu stă în picioare nicio clipă.

Dar mulţi spun că arte marţiale înseamnă budism, ezoterism, yoga…

Citeşte mai departe...

Ortodoxia si artele martiale - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea

Parinte, se aude ca va lasati si chiar va indemnatii fii duhovnicesti sa practice arte martiale. Este adevarat?

Da, este adevarat

Sunt unii care s-au suparat si care chiar va vorbesc de rau pentru acest lucru. Care credeti ca este motivul?

Pentru ca nu inteleg ce inseamna expresia arte martiale. Din pacate este o obisnuinta in zilele noastre de a ne barfi, de a ne vorbi de rau unii pe altii si a fi necrutatori cu ceea ce ni se pare noua ca este un frate care greseste, chiar daca el nu a gresit, ci noi gresim, oricum ramane un fel de intuneric intre noi si fratele si o departare care nu se mai sfarseste. In vechime, crestinii, atunci cand un frate gresea il mustra cu durere in suflet pentru ca se temeau ca nu cumva sa-l piarda. Astazi crestinii abia asteapta sa greseasca unii dintre ei ca sa poata da in cap si sa-l scufunde in adancul iadului. Si daca incearca sa scoata capul cumva de acolo, in niciun caz nu-l lasa. Este prin urmare o moda, o obisnuinta, un refren, pe care l-am vazut chiar si la parinti socotiti de multi ca fiind duhovnicesti, de a pleca urechea la barfe, de a barfi, de a raspandi mai departe barfele auzite, fara nicio cercetare serioasa, fara a verifica. Si trebuie sa spunem ca nimeni in afara de Dumnezeu nu le stie pe toate. Nimeni in afara de Dumnezeu nu se pricepe la toate. Atunci cand intalnesti ceva pe care nu l-ai studiat, nu l-ai cercetat asa cum se cuvine, pentru ca porunca este cercetati toate pastrati ce este bun, se cuvine sa fii cu bagare de seama, cu luare aminte, cu prudenta, ca nu cumva sa aluneci, sa cazi in vreo ispita si sa te trezesti ca ai marturisit altceva decat adevarul. Din nenorocire in zilele noastre acesta frica nu prea mai exista, ca sa nu spun ca nu mai exista deloc la foarte multi chiar dintre parintii Bisericii noastre si cu atat mai mult la mireni. A fost inlocuita aceasta frica de a nu gresi, de a nu vorbi despre ce nu stim, de atotcompetenta pe care pretindea că o are Ceausescu si care vad ca a intrat foarte adanc in sufletele romanilor. De aceea mulţi, foarte mulţi, vorbesc despre ce nu stiu, iar lipsa de dragoste este foarte puternica. Chiar cei care se pretind ca ar fi plini de dragoste, dragostea aceasta pe care pretind a o avea se manifesta la ei mai mult ca un pietism, asa in cat cei care predind a avea aceasta dragoste in realitate nu si-o manifesta fata de oameni, decât declarativ sau ca un fel de politeţe şi doar atâta vreme cat acestia nu-i supara, nu-i deranjeaza.

Din aceasta atitudine generala izvoraste si atitudine acelor care s-au suparat, s-au maniat, s-au smintit ca au auzit ca eu sunt de acord si chiar imi indemn fii duhovnicesti sa practice arte martiale. Fiindca toti acestia, despre care am auzit si eu, dar niciunul nu mi-a spus direct acest lucru, toti acestia nu au stat de vorba si cu mine, sa ma intrebe Parinte, am auzit ca faci asa ceva, de ce faci asta? Este un lucru de bun simt, elementar, mai ales ca multi dintre ei ma cunosc. Deci le este foarte usor sa ia legatura cu mine si sa isi faca datoria de crestini. In clipa in care auzi ca un parinte, sau un crestin oarecare, face nu stiu ce lucru despre care crezi ca este rau, dupa porunca lui Hristos trebuie sa te duci sa vorbesti cu el. Fie daca stii absolut sigur ca ceea ce face este rau, ca sa il ajuti sa se indrepte, printr-o discutie intre tine si el, fie, daca nu esti absolut sigur, dacă nu eşti cel mai mare teolog din lume si stii toate, sa-l intrebi, sa cercetezi, sa verifici. Si in felul acesta daca ai dreptate l-ai castigat pe fratele. Daca eu in vreo privinta gresesc, sunt oricand gata sa ma plec in fata celui care-mi arata ca am gresit. Dar sa imi arate, desigur, argumentat, teologic, serios. Nenorocirea este ca cei mai multi astazi nu asteapta sa vada daca fratele a gresit sau nu, ci cum il banuiesc de vreo greseala ii si dau in cap. Si cu atat mai mult daca sunt siguri ca a gresit cu adevarat, nici nu-l lasa sa se indrepte. Si pierdem si dragostea, si adevarul.

Citeşte mai departe...

Predica in Biserica - Actualitate si echilibru

De la kerigma apostolică la predică drumul a fost deosebit de scurt. Chiar din Faptele Apostolilor se întâlnește această mărturisire a lui Dumnezeu făcută de Sfinții Apostoli și urmașii lor credincioșilor, adică celor botezați. Dar, întrucât aceste lucruri sunt binecunoscute și sunt învățate încă de pe băncile seminarului, credem că nu este de folos a ne întoarce asupra lor într-un cerc pastoral. Acesta, fiind dedicat nu acelor mireni mai puțin cultivați în ale teologiei, ci preoților, are nevoie de tratarea unor teme de nivel mai înalt, de aprofundarea unor aspecte arzătoare ale subiectelor cunoscute în forma lor fundamentală.

De aceea, ne-am gândit că ar fi într-adevăr de folos a ne opri asupra reflectării actualității în predică. În ce măsură predica poate să trateze teme actuale? În ce măsură este voie sau recomandat ca predica să atingă subiecte actuale din sport sau politică, din administrație, economie sau alte asemenea subiecte?

Știu că unii dintre preoți au deja, în această privință, o părere pro sau contra bine conturată.

Cei care sunt împotriva tratării unor asemenea subiecte la predică aduc, desigur, și argumente. Predica trebuie să fie ziditoare de suflet, spun ei, și teologică, deci nu să se coboare la nivelul mărunțișurilor de zi cu zi. Acestea sunt și trecătoare, ba chiar foarte repede trecătoare, așa încât nu au nicio însemnătate. Mai mult, subiectele de aceste fel riscă să-l târască pe preot – și prin el Biserica – în dispute lumești, adesea murdare, în controverse care pot strica imaginea Bisericii, în câmpul lucrurilor neînsemnate, nevrednice de înălțimea dumnezeiască pe care trebuie să se afle Biserica și preotul.

Cei care sunt pentru tratarea unor asemenea subiecte la predică aduc, se înțelege, argumentele lor. Pentru a fi ziditoare de suflet, spun ei, predica trebuie să fie ancorată în realitate, să răspundă nevoilor sufletești de acum și de aici. Prin predică Biserica trebuie să dea răspunsuri pentru vremurile de azi, trebuie să se arate cunoscătoare a realităților cotidiene și călăuzitoare a credincioșilor prin încercările, necazurile și ispitele acestor realități. Biserica, spun ei, nu se poate izola de lumea în mijlocul căreia trăiește și trebuie să facă față cu demnitate tuturor încercărilor și disputelor, nu să se ascundă de ele.

În ceea ce ne privește nu vom încerca să cântărim argumentele prezentate mai sus.  O astfel de discuție teologică poate fi deosebit de interesantă însă este foarte rar concluzivă. Pentru a avea o încheiere categorică, pentru a ajunge la o concluzie cu autoritate, avem nevoie de ceva mai mult decât de o înșiruire de argumente. Acest ceva ne poate fi oferit chiar de Statutul și respectiv Regulamentul Bisericii Ortodoxe Române. Primul dintre ele la Art. 1-3 și celălalt la Art. 3 stipulează faptul că Biserica Ortodoxă Română este întemeiată pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, supunându-se în întregime învățăturii și canoanelor Bisericii Ortodoxe și tradiției sale istorice.

Citeşte mai departe...