Cuviosul Paisie Agioritul - "Dragostea"

Dragostea duhovnicească este mai înaltă decât dragostea ce au fraţii după trup, pentru că se înrudeşte cineva prin Hristos şi nu prin mamă. Toţi cei ce au această dragoste nobilă sunt plini de bunătate, pentru că înlăuntrul lor au pe Hristos, iar pe feţele lor este zugrăvită îndumnezeirea. Nu este cu putinţă să vină dragostea lui Hristos în noi dacă nu ieşim noi înşine din dragostea noastră, astfel ca să o dăm lui Dumnezeu şi chipurilor Sale şi să ne dăruim mereu celorlalţi, fără să vrem ca ceilalţi să ni se dăruiască nouă.

Cei care suferă mult pentru mântuirea întregii lumi şi ajută nevoindu-se în felul lor şi încredinţându-se cu smerenie în mâinile lui Dumnezeu, unii ca aceştia simt cea mai mare bucurie cu putinţă în această lume, iar viaţa lor este o slavoslovire continuă, pentru că se înalţă lăuntric ca îngerii, lăudând zi şi noapte pe Dumnezeu. Iar cei ce sunt nepăsători pentru mântuirea sufletelor lor şi încearcă să afle bucurie şi odihnă în această viaţă deşartă, se chinuiesc mereu şi se împiedică în angrenajele lumeşti cele nesfârşite, trăind încă de aici în iad.

Cei râvnitori, fiindcă se mişcă în locul ceresc al slavosloviei, primesc cu bucurie şi încercările, mulţumind lui Dumnezeu pentru acestea la fel ca şi pentru facerile de bine; pentru aceasta ei primesc mereu binecuvântarea lui Dumnezeu din toate, topindu-se lăuntric de recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe care o manifestă, ca fii ai lui Dumnezeu, prin orice lucrare duhovnicească ar săvârşi.

Citeşte mai departe...

Nina Negru - "Homo Sovieticus in memoriile Eufrosiniei Kersnovskaia"

Cea mai răspândită formă de trădare cunoscută în Basarabia ultimilor 60 de ani este indiferenţa faţă de conaţionalii deportaţi în câteva rânduri de puterea sovietică. Despre aceştiea se spune, pe un ton resemnat, cuvântul eufemistic cu semnificaţie unică în URSS – „au fost ridicaţi” – de parcă politica de genocid ar fi fost aprobată de toată lumea. Mai mult, cei care văd binele în rău şi răul în bine afirmă că regimul criminal comunist are meritul de a fi umplut cerul cu sfinţi prin martirizarea unei generaţii de oameni nevinovaţi .

Basarabeanca Eufrosinia Kersnovskaia, moştenind sufletul îndărătnic al mamei sale, de origine georgiană, şi al bunicilor ei, polonezi şi aromâni, a pus tranşant întrebarea: ”De unde şi pentru ce această cruzime?” Tatăl eroinei noastre, cunoscut avocat în Odesa, în 1919 scăpase ca prin minune de execuţie refugiindu-se în România. Eufrosinia, care în 1940 avea 30 de ani, era medic veterinar, cunoscător a 7 limbi şi om format într-o veche tradiţie de libertate personală, se aventureză să cunoască Rusia sovietică, fostă patrie a sa. Nu s-a refugiat împreună cu mama ei în România. A rămas la Ţepilova, jud. Soroca, pentru că, ştiindu-se” nevinovată”, adică trecând drept rusoaică şi neînvăţând nimic din experienţa tatălui ei, a subapreciat puterea acelui rău care se instalase în Rusia sub numele de Soviete. Înainte de deportare Eufrosinia a avut şansa unui contact cu o familie de sovietici, Drobotenco, stabilită în Basarabia după 28 iunie 1940. La ei a cunoscut, ca într-un preludiu, ceea ce urma să o copleşească în oceanul de servitute al Siberiei: lipsa de respect faţă de femeie, descreştinarea, sărăcia lucie, frica paralizantă în faţa celui mai neînsemnat om al NKVDului. Dar abia la jumătatea lui iunie 1941, în vagonul de transportat vite, care o ducea în Siberia, şi-a pus intrebarea: „pentru ce această cruzime?”

Citeşte mai departe...

Nina Negru - "Arta de a nu face martiri"

"De doua mii de ani aproape ni se predica sa ne iubim, si noi ne sfasiem", scria Eminescu in ziua de Pasti a anului 1878. "Omul armei si acela al viclesugului" proliferat inspaimantator fata de cel drept si bun, il face pe poet sa raspunda astfel la intrebarea, daca mai suntem crestini: "Putini sunt cei alesi si putini au fost de-a pururi".

Manifestarea cea mai inalta a iubirii la crestini a fost chiar de la inceput curajul de a-l urma pe Mantuitorul pana la cruce, adica de a primi martiriul sangelui.

Cand este vorba despre vechimea si vitalitatea crestinismului, aducem drept argument, printre marturiile arheologice (lacasuri de cult, morminte de rit crestin) oasele martirilor, adica ale martorilor lui Dumnezeu care si-au probat credinta prin suferinta si moarte. Ei incep lungul cortegiu al sfintilor, cinstiti de calendarele civilizatiei crestine, create si imbogatite de-a lungul veacurilor prin eforturi martirice, care n-au fost intotdeauna neaparat sangeroase.

Unii filosofi au fost tentati chiar sa identifice religia crestina cu suferinta chiar cu masochismul, ceea ce nu este adevarat. Suferintele crestinilor nu sunt creatii proprii, ci sunt opera prigonitorilor, iar crestinii le-au acceptat nu ca sa se autoflageleze, ci pentru a-si pastra credinta chiar si cu pretul vietii.

Citeşte mai departe...

6 aprilie 1993 - Sangele mucenicilor de la Optina

"In anul 1993, in noaptea de Pasti, manastirea Optina Ii aducea lui Hristos cativa parinti, ucisi de un satanist. Acesti noi sfinti mucenici puteau fi fratii nostrii, prietenii nostri, cunoscutii nostri."

In ziua de 16 aprilie 1993, in dimineata Invierii Domnului, dupa Sfanta Liturghie, calugarii Trofin si Ferapont au primit binecuvantare sa traga clopotele. Curtea era deja pustie, aproape toti pelerinii plecasera. Acesta a fost momentul in care ucigasul, un satanist, i-a injunghiat pe la spate pe cei doi monahi. In acele momente, ieromonahul Vasile se indrepta cartre portile care deschid drumul catre schitul Optina, ca sa spovedeasca. Probabil, auzind ca bataile clopotului s-au interupt brusc, s-a indreptat catre clopotnita si, la scurta vreme, a fost de asemenea injunghiat pe la spate. Ucigasul a fugit apoi, aruncand mantaua soldateasca cu acte straine si cutitul facut cu mana sa, lung de 60 cm si pe care gravase numerele 666 si inscriptia "satana". Cei trei calugari fusesera ucisi doar pentru faptul ca alesesera sa Il slujeasca pe Hristos, pe cale monahala!

Citeşte mai departe...